Nicușor Dan și imprevizibilitatea ca metodă. Este Siegfried Mureșan lovitura dată lui Bolojan?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Trebuie să recunosc că Președintele Nicușor Dan a reușit să mă surprindă din nou prin nominalizarea lui Siegfried Vasile Mureșan pentru funcția de prim-ministru.

Poate și pentru că, în ultimul an, nu am urmărit cu suficientă atenție mecanismul deciziilor sale și nu i-am analizat îndeajuns stilul. Trebuie să recunoaștem că are un stil complet atipic pentru un politician român al zilelor noastre.

Aș vrea, de asemenea, să ne înțelegem de la început asupra unui aspect: nu fac apologia lui Nicușor Dan și nu îi aduc osanale. Nici nu este cazul. Încerc doar să privesc dincolo de zgomotul zilnic, cu spiritul de observație pe care, sper, nu mi l-am pierdut și cu reflexul de a căuta o logică în spatele faptelor.

Iar în actualul context politic tumultuos – unii îl numesc chiar haos – Nicușor Dan face ceva ce puțini politicieni români mai reușesc: uimește. Nu neapărat prin spectaculozitate, ci prin faptul că decizia lui finală nu seamănă aproape niciodată cu scenariile care ne sunt servite înainte.

Trei nominalizări, trei surprize

Să facem un scurt review.

La prima rundă de nominalizări pentru funcția de premier, ne-am trezit cu Eugen Tomac. Aproape nimeni nu se gândise la el, cu atât mai puțin în formula unui posibil prim ministru tehnocrat. Ani la rând, Tomac a fost unul dintre oamenii devotați lui Traian Băsescu. După aceea, și-a căutat și a reușit să își găsească locul în noul context politic.

A urmat o duminică dimineață în care președintele a apărut în direct, la ora 9.00, cu Eugen Tomac de o parte, anunțându-și retragerea, și cu Adrian Veștea de cealaltă parte, prezentat drept noul premier desemnat. O altă surpriză. Un alt nume care nu dominase pronosticurile și studiourile de televiziune.

După mai bine de patru luni fără un guvern cu puteri depline, într-un moment în care România se apropie periculos de o criză politică transformată în criză economic gravă, au venit, în sfârșit, consultările oficiale. Greu, foarte greu. Ba că sunt consultări, ba că nu sunt. Și totuși, cu numai câteva ore înainte, acestea au fost anunțate oficial. Apoi, după consultări avute în viteză, în numai câteva ore, a apărut o nouă desemnare: Siegfried Vasile Mureșan.

Președintele a apărut cu întârziere de vreo 10-15 minute față de ora anunțată, apăsat, cumva nervos, a dat detalii puține, dar importante din timpul negocierilor și discuțiilor, și a rostit numele celui desemnat, încercând să susțină alegerea tot in stilul lui propriu.

Și din nou, altcineva decât așteptau cei mai mulți.

Ce a urmat? Exact ce era previzibil într-o țară în care comentariul începe înainte ca informația să se fi așezat. Spectacol în online. Breaking news la televiziunile de știri. Analize, verdicturi, conspirații, indignări și certitudini livrate la minut.

Iar președintele? Relaxat, a plecat la Mănăstirea Dragomirna, în drum spre Ucraina, în timp ce clasa politică încerca să înțeleagă ce tocmai se întâmplase.

Pare pompierism, nu? Dar dacă este, de fapt, o metodă?

La prima vedere, ai putea spune că acesta este stilul pompieristic al lui Nicușor Dan: intervine târziu, când tensiunea a ajuns la maximum, scoate un nume din joben și pleacă mai departe, lăsându-i pe ceilalți să stingă incendiul.

Eu cred că merită să privim mai atent mutările președintelui.

Există un element care se repetă: nimic din ce se va decide de fapt nu răsuflă în presă. Și vorbim despre o presă în care, de multe ori, ajung nu doar deciziile politicienilor, ci parcă și gândurile lor încă nerostite. Înaintea fiecărei decizii apar nume, scenarii, negocieri și “surse” care indică aproape orice variantă, mai puțin pe cea care devine realitate.

Aud și nu știu cât de adevărat este că nici măcar consilierii săi nu cunosc întotdeauna decizia înainte ca președintele să o facă publică. Dacă este adevărat, nu avem de-a face doar cu discreție. Avem de-a face cu o formă de control absolut asupra momentului și deciziei politice. Avem de a face cu un politician sau cu un președinte-jucător.

Nicușor Dan nu își transmite în media decizia sa pe surse. Nu permite taberelor să o compromită înainte de anunț. Nu le oferă adversarilor timpul necesar pentru a-și construi atacul. Îi obligă să reacționeze după ce mutarea a fost făcută.

În politică, cine controlează surpriza controlează, măcar pentru câteva ore, și agenda. Iar într-un sistem sufocat de scurgeri de informații, negocieri paralele, manipulare și intoxicări, câteva ore, chiar minute, pot conta enorm.

Cine este, de fapt, adversarul?

Mai există însă o dimensiune. Felul în care Nicușor Dan pare să își identifice adversarii și să pună presiune asupra lor fără să îi numească permanent.

În această ecuație,Ilie Bolojan este imposibil de ignorat. De multă vreme vorbește și se comportă ca un președinte de facto. Ocupă spațiul public, dă tonul, proiectează autoritate și cultivă imaginea omului serios, auster și indispensabil. Se ține legat de scaunul de la Palatul Victoria.

Uneori își îmbracă discursul în haine populiste, atunci când consilierii spun că e nevoie. Numai că realitatea contrazice imaginea. Este ușor să fii sever la microfon. Este mai greu să aplici aceeași severitate privilegiilor, sinecurilor și avantajelor celor apropiați, din echipa ta.

Între Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu vedem neapărat un război declarat. Vedem ceva mai interesant: o competiție pentru centrul real al puterii. Bolojan vrea să pară un om cu forță, disciplină și comandă. Nicușor Dan răspunde prin prerogativa constituțională pe care nimeni nu i-o poate lua: desemnarea premierului.

Și o face alegând oameni care schimbă jocul, chiar dacă nu este limpede de la început că îl pot și câștiga.

Nominalizarea lui Siegfried Mureșan poate fi citită, așadar, și ca o încercare de a muta centrul de greutate. Mureșan are profil european, relații puternice în familia popularilor europeni, este candidatul PNL-USR-UDMR anunțat de aceștia de vrei 3 luni. Dar nu are profil de premier și, mai ales, nu are voturile necesare în Parlament. Așadar, improvizație sau strategie?

Rămâne, desigur, întrebarea esențială: asistăm la o strategie sofisticată sau doar la o succesiune de improvizații care par inteligente pentru că sunt imprevizibile?

Răspunsul nu poate veni din spectaculozitatea nominalizării. Va veni din rezultat.

Dacă Siegfried Mureșan își va declina mandatul sau nu va avea voturile necesare în Parlament, Bolojan va pierde din nou puncte multe. Nici măcar nu mă refer la situația in care Mureșan va trece de Parlament pentru că șansele sunt minime, iar a merge în Parlament știind că nu ai voturile necesare, este și mai penibil.

Dar un lucru devine tot mai clar: Nicușor Dan nu decide în ritmul presei, nu urmează scenariile partidelor și nu pare impresionat de presiunea dușmanilor  care vor să îi impună.

Este lent, uneori enervant de lent. Este greu de citit. Pare absent tocmai în momentele în care toată lumea îi cere să fie prezent. Apoi apare și schimbă tabla de joc printr-un singur nume.

Poate că acesta nu este deloc pompierism. Poate că este metoda lui de a exercita puterea: îi lasă pe ceilalți să vorbească, să se expună, să își consume variantele și să creadă că au ocupat terenul. După care decide singur.

Repet, nu cred că Siegfried Mureșan va reuși să formeze un guvern. Probabil va urma apoi o noua nominalizare, cea reală.

Dar dacă încercăm să înțelegem logica președintelui, nu ar trebui să privim doar omul desemnat. Ar trebui să privim și omul/oamenii din spate căruia/cărora această desemnare îi/le reduce spațiul de manevră, ca să ne exprimăm frumos.

Iar concluzia mea, cel puțin pentru moment, este aceasta: Nicușor Dan nu este deloc departe de a-i reteza aripile înflăcăratului Ilie Bolojan.

Poate că adevărata miză a nominalizării lui Siegfried Mureșan nu este doar cine ajunge la Palatul Victoria, ci cine rămâne, în cele din urmă, adevăratul centru de putere al României.