CE 2016. Spectacol la Saint-Denis. Franța merge în semifinale, Islanda părăsește cu capul sus Europeanul
- Alexandru Toader
- 4 iulie 2016, 00:03
„Cocoșii” au învins categoric surprinzătoarea națională a Islandei, scor 5-2, pe „Stade de France”. Astfel, trupa lui Deschamps va lupta cu Germania în penultimul act, în timp ce nordicii au terminat incredibil prima lor participare la un Campionat European.
Prima repriză i-a aparținut în totalitate Franței. „Cocoșii”, stresați de statutul de gazde ale întrecerii, au reușit să deschidă în minutul 12 prin Giroud. După opt minute, Pogba a reușit să spargă gheața și a înscris primul său gol la Euro. Tabela a suferit o nouă modificare în minutul 43, atunci când Payet a înscris pentru 3-0. Până la fluierul final al primei părți, „cocoșii” au mai punctat prin Griezmann (45), iar Franța răsufla ușurată.
Islanda nu a mai fost echipa-minune din jocurile precedente, poate și pentru că a fost folosit același „11” în fiecare partidă. Însă, nordicii au perforat poarta lui Lloris în minutul 56, prin Sigthorsson. Interesant este că, în ciuda diferenței de scor, Islanda amenința deseori poarta Franței. 3 minute mai târziu, același Giroud marca al cincilea gol pentru naționala sa în meciul de pe „Stade de France”. Tăria nordicilor nu s-a stins nici la acest scor și au au mai redus din diferență, grație lui Bjarnason.
Joi, Franța se va bate cu Germania pentru un loc în finala Campionatului European, pe „Stade Velodrome”, de la ora 22:00 (în direct la Pro TV și Dolce Sport 1).