Cazul Rapid, plimbat pe la „comitete și comiții”

Cazul Rapid, plimbat pe la „comitete și comiții”

Comisia de Disciplină a FRF a amânat pentru mâine pronunțarea unui verdict legat de participarea giuleștenilor în campionatul intern

Echipa de fotbal Rapid nu va afla până mâine, dacă poate participa în actualul sezon al Ligii I.

Ieri, Comisia de Disciplină a FRF, reunită la sediul LPF, a judecat în regim de urgență cazul giuleștenilor. Și asta pentru că noua stagiune a campionatului a început și nu se cunoaște cine este cea de-a 14-a echipă. Nu numai rapidiștii stau cu sufletul la gură, ci și cei de la ACS Poli Timișoara, care ar putea să le ia locul, dar și formațiile care ar trebui să joace în viitorul apropiat cu giuleștenii sau cu bănățenii.

Marele verdict, de la Curtea de Apel

Membrii Comisiei de Disciplină au amânat, ieri, pronunțarea unui verdict, care ar putea veni, mâine. Însă, în cazul în care Rapid va fi primită în primul eșalon, problema nu va fi rezolvată. Mai rămâne ca și Curtea de Apel să se pronunțe, în cazul falimentului echipei din Grant, la data de 24 august.

Așadar, orice decizie va da Comisia de Disciplină, aceasta poate fi anulată de instanța civilă. Haosul ar putea deveni total, chiar înainte de începutul toamnei. Săptămâna trecută, Rapidul primise „undă verde” din partea reprezentanților LPF, dar la câteva ore, cazul a fost reanalizat, datorită unui act apărut pe ultima sută de metri. Astfel, problema a fost pasată la una dintre comisiile FRF.

Comisia de Disciplină va da un verdict, mâine, Curtea de Apel se va pronunța pe 24 august.

Pe celălalt front, Tribunalul București declarase falimentul Rapidului, dar patronul Valerii Moraru a contestat decizia la Curtea de Apel. Abia pe 24 august se va lămuri situația echipei care a fost campioana României în 1967, 1999 și 2003