Cazul falselor măicuțe care au terorizat Vasluiul. Femeile care au aruncat un om pe calea ferată, prinse la Adjud
- Adrian Dumitru
- 24 iulie 2019, 23:44
Două false măicuțe, de 69, respectiv, 46 de ani, care au aruncat un om pe calea ferată, în Gara Vaslui, au fost internate, ieri, la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean, pentru evaluare psihiatrică.
Surse judiciare au dezvăluit, pentru EVZ, că cele două femei îmbrăcate în straie monahale au fost reținute de polițiști în orașul Adjud, după ce polițiștii din Vaslui au alertat colegii din județele din jur.
Ulterior s-a aflat că, luni seara, după ce l-au împins pe un bătrân pe șine, cele două au urcat într-un tren. Din datele aflate de oamenii legii reiese că cele două veneau de la mănăstirea Ghighiu, din județul Prahova, și declaraseră că vor să ajungă la mănăstirea Hadâmbu, din județul Iași. Ele sunt mamă și fiică. Bătrâna are domiciliul în Galați, iar fata ei este din București, cu domiciliul în localitatea Portari, județul Vaslui. Polițiștii le-au găsit, marți, în gara din Adjud iar miercuri dimineață le-au adus la Vaslui.
În cursul zilei de luni, femeile îmbrăcate în straie monahale au îmbrâncit o mămică, de 35 de ani, care se plimba cu fiul ei pe strada Republicii. Femeia a anunțat Poliția, iar pe numele lor a fost întocmit un dosar penal pentru lovire, ce mai tânără fiind amendată pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. A doua zi, polițiștii de la Transporturi Feroviare s-au autosesizat după apariția în spațiul public a imaginilor surprinse, luni seara, de camerele de luat vederi din Gara Vaslui. Inițial, s-a deschis un al doilea dosar pentru lovire sau alte violențe, însă, ulterior, anchetatorii au schimbat încadrarea în tentativă de omor.
„Pericol social deosebit de ridicat”
Despre acest caz șocant care seamănă izbitor cu cel al femeii care a împins o tânără în fața metroului, la București, psihologul criminalist Tudorel Butoi a declarat, pentru EVZ, că „fără îndoială ne aflăm în fața unui comportament agresiv, disfuncțional, pe componentă religioasă”. „Nu odată astfel de persoane trăiesc, halucinatoriu, povara împărțirii dreptății pe pământ, a purității, castității etc. Intră în conflict cu persoane care nu au nicio legătură cu ele. Prezintă norme de pericol social deosebit de ridicat. Mintea lor confuză crează situații crimonologice, conflictuale care se pot concretiza în fapte precum împingerea unui om pe calea ferată”, a explicat profesorul Butoi.