A început URMĂRIREA în cazul ACUZAȚIILOR de SPIONAJ

A început URMĂRIREA în cazul ACUZAȚIILOR de SPIONAJ

Un înalt funcționar al Ministerului Economiei din Polonia a fost pus sub urmărire într-un dosar de spionaj în favoarea Moscovei.

Parchetul polonez a anunțat că începe urmărirea lui Marek W. (fără a oferi tot numele, conform legilor poloneze) de spionaj în favoarea Rusiei, trimițând informații referitoare la poziția Varșoviei în privința gazoductului Nord Stream 2, relatează AFP citat de Agerpres.

„Marek W. a fost acuzat că a participat în anii 2014-2016 la activități ale serviciului de spionaj al armatei ruse GRU în detrimentul Poloniei”, se arată în comunicatul transmis de Parchetul polonez.

„În cadrul activităţii sale de spionaj, acuzatul a transmis informaţii obţinute cu titlu de activitate la Ministerul Economiei”, se mai arată în comunicat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Înaltul funcționar riscă până la 10 ani de închisoare.

Proiectul Nord Stream 2 va urma să facă legătura între Federația Rusă și Germania, ocolind Polonia și Ungaria. Acest proiect este unul politic, potrivit declarațiilor de la Varșovia, care va spori mijloacele de presiune ale Rusiei în Europa de Est.