Pompierii din Timișoara, care au fost chemați să stingă un incendiu au făcut o descoperire macabră. Cadavrele a doi bărbați au fost scoase din clădirea care ardea.
La fața locului au fost chemați de urgență, polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale, un medic legist și un procuror criminalist. Primele concluzii indică faptul că unul dintre cadavre aparține unei persoane în vârstă, care a murit acum mai bine de doi ani.
”Era în stare de mumificare. Investigațiile efectuate au arătat că aparține unui bărbat în vârstă de 83 de ani, despre care fiul a spus acum doi ani că a plecat la rude în Germania”, spune un polițist. Al doilea cadavru este al unui bărbat de 62 de ani, fiul persoanei decedate acum doi ani.
Vecinii adunați la fața locului, își amintesc că acum doi ani au sunat la 112, și au reclamat faptul că vecinul lor octogenar a dispărut. Un echipaj de poliție a venit la fața locului și s-a mulțumit cu explicațiile banale ale fiului, cum că tatăl lui a plecat la rude în Germania. Polițiștii au plecat fără să solicite alte date suplimentare legate de acele presupuse rude, pentru a verifica dacă cele spuse de fiu sunt sau nu adevărate.
Primele concluzii ale polițiștilor se mai referă și la faptul că fiul ar fi încasat ilegal pensia persoanei decedate acum doi ani.