În primul rând, un copil de patru ani e scăpat pe plita încisă şi suferă arsuri de gradul trei şi patru pe suprafaţa corpului.

În al doilea rând, părinţii îl aduc la spital abia după cinci zile, când au văzut că rănile i s-au infectat.

Aceasta este ralatatea portalului www.stiri.botosani.ro.

Totul s-a petrecut marţea trecută, iar micuţul a fost adus la spitalul din Botoşani abia duminică, scriu jurnaliştii locali.

Medicii din Botoşani au fost oripilaţi când au văzut starea gravă a copilului, când acesta a fost adus la spital.

În acest moment e în desfăşurare o anchetă a Direcţiei pentru Protecţia Copilului Botoşani, în condiţiile în care părinţii au dat dovadă de o gravă neglijenţă faţă de copilul lor.

Prima etapă a anchetei s-a desfăşurat la domiciliul părinţilor, unde asistenţii sociali au constatat că mai sunt încă patru copii.

Din primele relatări ale părinţilor se ştie că micuţul a fost scăpat pe plita încinsă. Nu se ştie încă în ce împrejurări. El a suferit arsuri la picioare şi pe spate.

În acest moment copilul se află sub tratament la o clinică de specialitate din Bucureşti. Starea lui e stabilă, dar se menţine în palierul gravităţii.

Cei de la Protecţia Copilului din Botoşani spun că ancheta va fi continuată după ce mama se va întoarce acasă, acum fiind şi ea, alături de micuţ, în Capitală.

 

 

Te-ar putea interesa și: