Catinca Roman este în doliu. Fostul soț al Mioarei Roman a murit. „Rămâi în sufletul nostru pentru totdeauna!”

Catinca Roman este în doliu. Fostul soț al Mioarei Roman a murit. „Rămâi în sufletul nostru pentru totdeauna!”Catinca Roman. Sursa foto: Facebook

Iosif Zilahy, tatăl Catincăi Roman și primul soț al Mioarei Roman, a murit la vârsta de 90 de ani. Fostul sportiv și antrenor de scrimă a fost căsătorit timp de 12 ani cu Mioara Roman. Cei doi au divorțat când Catinca avea doar șapte luni.

Catinca Roman este în doliu. Ea a mărturisit pe pagina sa personală de Facebook că tatăl ei a murit. „L-am pierdut pe tata azi noapte. Am avut o legătură specială și a fost un un om deosebit. Așa doresc să fie ținut minte, ca un bon viveur și un bărbat elegant. RIP tata, rămâi în sufletul nostru pentru totdeauna!”, scrie în postarea de pe pagina de socializare.

Catinca Roman, în vârstă de 55 de ani, este fiica Mioarei Georgescu, 82 de ani, din primul mariaj cu fostul sportiv și antrenor de scrimă Iosif Zilahy, 90 de ani. Oana Roman, fiica Mioarei din al doilea mariaj cu Petre Roman, a dezvăluit în urmă cu câteva zile că sora ei mai mare se află în spital cu tatăl ei.

Iosif și Mioara au divorțat după 12 ani de mariaj

Mioara și Iosif au hotărât să se separe în 1968, după 12 ani de căsnicie. Pe atunci, Catinca avea doar șapte luni. Când s-au cunoscut, Iosif avea 27 de ani, iar Mioara 19. „M-a cucerit cu frumusețea ei. Aveam 27 de ani când ne-am cunoscut la sala de scrimă. A fost o poveste de dragoste foarte frumoasă”, spunea în urmă cu ceva timp Iosif Zilahy.

Ulterior, Mioara s-a căsătorit cu Petre Roman, alături de care are o fiică, Oana. După divorțul de Iosif, Catinca a preferat să preia numele de familie al tatălui biologic, Zilahy, notează RomâniaTV.

Catinca Roman are probleme și cu mama sa

În ultima perioadă, Mioara Roman s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate. Totuși, alături de ea au fost fiicele sale, Catinca și Oana. La jumătatea lunii august, mama Oanei Roman a ajuns de urgență la spital, după ce s-a accidentat grav în complexul în care se recuperează. Cu toate acestea, la începutul lunii septembrie, femeia a ajuns din nou pe mâinile medicilor. Mioara a căzut și s-a lovit destul de tare în zona feței, a anunțat Oana Roman.

Ne puteți urmări și pe Google News