Codul vestimentar de doliu al familiei regale din Marea Britanie. Protocol strict la înmormântarea suveranei Elisabeta a II-a
- Maria Miron
- 19 septembrie 2022, 11:35
La funeraliile reginei Elisabeta a II-a, regele Charles al III-lea va purta o uniformă de ceremonie cu medalii, dar și bastonul de feldmareșal din catifea în culorile roșu și auriu, pe care regina i l-a dăruit în anul 2012, atunci când Charles a obținut această titulatură. Astfel, regulile vestimentare sunt respectate cu sfințenie de către monarhia din Marea Britanie chiar și pe timp de doliu.
Prințul Edward, prințesa Anne și prințul William vor purta și ei uniforme militare și medalii.
Ținuta de doliu a familiei regale britanice la funeraliile reginei Elisabeta a II-a
Totuși, prinții Andrew și Harry ar urma să poarte haine civile, în ciuda faptului că sunt membri ai armatei, asta pentru că niciunul dintre cei doi nu mai are îndatoriri regale oficiale.
Femeile din familia regală britanică vor purta rochii negre și pălării formale, în vreme ce restul bărbaților vor purta paltoane negre.
Protocol strict în legătură cu ținutele vestimentare de doliu
Casa de Windsor prevede un protocol strict chiar și în vremuri de doliu, fiind acordată o deosebită atenție modului în care membrii familiei regale interpretează codurile vestimentare, și care datează de sute de ani, deși au evoluat de-a lungul timpului.
În anul 1982, fotografiile cu prințesa Diana la înmormântarea actriței și prințesei de Monaco Grace Kelly o arată pe regretata soție a regelui Charles îmbrăcată într-o rochie neagră cu mâneci lungi, asortată cu un colier cu inimioare și o pălărie de paie cu voal.
„Prințesa Diana avea acel simț de a avea un ochi la ceea ce așteaptă publicul și de a ști pur și simplu cum să dea nota potrivită", a declarat istoricul britanic Kate Strasdin în 2021, conform CNN.
Când vor avea loc funeraliile reginei Elisabeta a II-a
Funeraliile vor avea loc la Westminster Abbey, luni, 19 septembrie, la ora locală 11:00: „Acesta este cel mai mare eveniment internațional pe care l-am găzduit în ultimele decenii”, a declarat o sursă de la Whitehall, potrivit căreia efortul echivalează cu organizarea a „sute de vizite de stat” în doar câteva zile.
Invitaţii au fost trimise la sfârşitul săptămânii trecute şefilor de stat din ţările cu care Marea Britanie are relaţii diplomatice. Cu toate acestea, liderii din Rusia, Belarus şi Myanmar nu au primit invitaţii.
Președintele Joe Biden are permisiunea de a se deplasa cu mașina prezidențială blindată, cunoscută sub numele de „Bestia”, în timp ce alţi lideri vor trebui să vină cu autocarul. Până luni, sicriul reginei va rămâne în Westminster Hall când va fi dus în procesiune de la Palatul Westminster la Westminster Abbey pentru slujba de înmormântare a suveranei Marii Britanii.