Casa din Viscri a regelui Charles, loc de reculegere în memoria reginei Elisabeta: „O dovadă a legăturii între familiile noastre regale”
- Maria Miron
- 18 septembrie 2022, 22:42
Duminică, zeci de oameni au mers în fața Casei Albastre deținute de regele Charles al III-lea în Viscri. Acolo, Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii la București, a ținut un discurs în memoria suveranei Elisabeta a II-a.
Ambasada Marii Britanii la București a organizat un moment de reculegere în memoria reginei Elisabeta a II-a, la Viscri, în județul Brașov, acolo unde noul rege al britanicilor vine deseori.
Moment de reculegere în memoria reginei Elisabeta a II-a la Viscri, în România
„La lumina lumânărilor, ne găsim astăzi într-un sat în inima Transilvaniei, ca să reflectăm asupra vieții Reginei Elisabeta a II-a. Înmormântarea are loc mâine (luni - n.r.), la Londra, așa cum știți, cu prezența șefilor de stat din toată lumea, mai ales cu președintele Iohannis și soția lui, și cu Majestatea Sa, Margareta și prințul Radu. România va fi prezentă la înmormântare și în gândurile noului nostru Rege, Charles al III-lea.
Regina a fost o prezență globală timp de 70 de ani. Chiar dacă Regina nu a vizitat România niciodată, vă pot spune că Regina a știut foarte bine cum s-a dezvoltat România în acești 32 de ani de libertate. Am discutat cu Regina despre România și a fost un loc important și pentru că este un loc foarte important pentru Regele Charles. Această casă simplă este o mică dovadă a legăturii între familiile noastre regale și între popoarele și țările nostre și în viitor va juca un rol important ca să amintească despre ceea ce ne unește”, a spus ambasadorul britanic Andrew Noble.
Regina Elisabeta a II-a, omagiată de ambasadorul Andrew Noble
Ambasadorul Andrew Noble a amintit de „moștenirea” lăsată de regina Elisabeta a II-a, un monarh cu simțul datoriei, regretat acum de poporul său.
„Doamnelor și domnilor, este un moment deosebit de trist pentru populația Regatului Unit, pentru populația țărilor în care Regina a fost și șef de stat, în țările Commonwealth și în celelalte țări, unde nu m-am așteptat să aibă acest impact imens Regina Elisabeta a II-a.
Ne gândim la serviciul pe care l-a făcut pentru noi toți, la sentimentul datoriei pe care l-a simțit față de noi, oamenii simpli și nu cred că această amintire va dispărea repede. Mai ales în această grădină, în această casă vom simți prezența Reginei Elisabeta a II-a și mai ales prezența Regelui Charles al III-lea”, a mai adăugat Andrew Noble, prezent la Viscri, conform Mediafax.