Câte un leu pentru fiecare vot. Bani pentru partide, în funcție de rezultatul la alegeri

Câte un leu pentru fiecare vot. Bani pentru partide, în funcție de rezultatul la alegeriSursa foto: newsmaker.md

Republica Moldova. Partidele care au ajuns în Parlament în urma scrutinului din 28 septembrie vor primi subvenţii de la stat în dependenţă de rezultatul obţinut.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Electorale Centrale (CEC), sumele vor fi achitate doar formaţiunilor politice care nu se află sub sancţiuni.

Banii vor intra în conturi în perioada lunilor noiembrie şi decembrie.

Câţi bani va primi fiecare partid care a acces în Parlament

Fiecare partid va primi aproape câte un leu pentru fiecare vot obţinut la scrutinul din septembrie (cca 0,05 euro).

Cei mai mulţi bani vor intra în contul Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), care a obţinut majoritatea parlamentară. Formaţiunea va beneficia de 791.632 lei (40.233 lei).

De două ori mai puţini bani va primi Blocul Patriotic. Este vorba de 381.540 lei (19.391 euro).

Blocul Alternativa va încasa 125.559 lei (6.381 euro), iar Partidul Nostru, care a obţinut 6 mandate - 97.738 lei (cca 4.967 euro).

Un partid din Parlament nu va primi niciun bănuţ

Singurul partid care nu va primi niciun bănuţ de la stat este partidul„Democraţia acasă”, condus de Vasile Costiuc. Deși a acumulat voturi care i-ar fi adus o alocație de 88.576 lei (cca 4.501 euro).

Partidul lui Costiuc  nu va primi alocații de la stat până în noiembrie 2027. Asta după ce Comisia Electorală Centrală (CEC) a constatat neraportarea cheltuielilor online suportate în ultima fază a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie.

Sursa foto: Parlamentul Republicii Moldova

Decizia a fost luată pe 5 octombrie curent, în cadrul analizei rapoartelor financiare finale ale concurenților electorali, și extinde o sancțiune anterioară, aprobată pe 3 octombrie 2025, care prevedea suspendarea finanțării PDA pentru 12 luni, începând cu luna noiembrie 2025.

Liderul formațiunii, Vasile Costiuc, a criticat decizia CEC, precizând că partidul său este nedreptățit, întrucât alte formațiuni nu ar fi raportat asemenea cheltuieli, iar autoritățile nu dețin date exacte privind conturile de TikTok folosite în campanie.

Decizia CEC de a lăsa fără finanţare „Democraţia acasă” a fost menţinută de Comisia electorală Centrală.