CATASTROFĂ la Poligonul NUCLEAR din Coreea de Nord: 200 de MORȚI într-o prăbușire subterană. Pericol de RADIAȚII
- Radu Pădure
- 31 octombrie 2017, 12:08
Un tunel în construcție de la poligonul de teste nucleare Punggye-ri din Coreea de Nord s-a prăbușit, două sute de angajați fiind uciși.
Circa o sută de persoane au fost prinse în dărâmături când tunelul neterminat de la poligonul nuclear s-a prăbușit, iar alte o sută de persoane au fost ucise în timp ce încercau să îi salveze pe primii, după ce o a doua prăbușire a avut loc, a informat canalul japonez TV Asahi.
Nu au fost furnizate informații suplimentare, cum ar fi de exemplu când a avut loc catastrofa.
Experții au avertizat în mai multe rânduri că poligonul de teste nord-coreean a devenit instabil și ar putea avea loc o prăbușire, după nu mai puțin de șase experiențe nucleare, inclusiv cea din 3 septembrie, care a fost și cea mai puternică.
Mai multe cutremure care au urmat ultimei experiențe nucleare, când a fost detonată o bombă cu hidrogen de 100 de tone (de șapte ori mai puternică decât bomba de la Hiroshima), au fost semne clare că zona a devenit instabilă.
Luni, șeful agenției de meteorologie din Coreea de Sud, Nam Jae-cheol, a declarat în Parlamentul de la Seul că o altă explozie nucleară ar putea declanșa o prăbușire a poligonului aflat sub un munte, declanșând o scurgere de substanțe radioactive.
China a lansat un avertisment sever la adresa regimului de la Phenian, privind riscul ca un nor radioactiv să cuprindă „întreaga emisferă”, dacă poligonul se prăbușește.
Institutul de Geologie și Geofizică de pe lângă Academia de Științe a Chinei a avertizat: „China nu poate sta cu mâinile încrucișate și aștepta până ce poligonul implodează. Instrumentele noastre pot detecta prezența de materiale radioactive în atmosferă, dar atunci ar fi prea târziu.