Cătălin Predoiu: Aderarea României la Schengen şi cu frontierele terestre este un proces ireversibil
- Antonia Hendrik
- 10 martie 2024, 11:34
Cătălin Predoiu susţine că aderarea României la spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre este un proces ireversibil, iar pentru realizarea acestui obiectiv, MAI desfăşoară o activitate politico - diplomatică şi instituţională permanentă.
Cătălin Predoiu spune că aderarea României la Schengen este un proces ireversibil. Mai exact, Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, susţine că aderarea României la spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre este un proces ireversibil, iar pentru realizarea acestui obiectiv, MAI desfăşoară o activitate politico - diplomatică şi instituţională permanentă.
Cătălin Predoiu: Aderarea României la Schengen este un proces ireversibil
Cătălin Predoiu a vorbit, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, cu ocazia Conferinţei Paneuropa România „Împreună către o Europă mai puternică şi mai sigură: o perspectivă asupra extinderii UE şi a aderării la spaţiul Schengen”.
„Pentru mine, orice formă de integrare europeană este, mai întâi de toate, un act de generozitate şi deschidere culturală, nu numai unul de dezvoltare economică şi instituţional - politică. De aceea, integrarea noastră în spaţiul Schengen are deopotrivă o valoare de simbol şi o dimensiune de dezvoltare, pentru că vorbim de extinderea unui acquis comunitar Schengen la toate frontierele.
Poate şi de aceea, focalizând discuţia la ceea ce a fost numit în Agora 'blocajul austriac', problema prezintă reflexe psihologice şi emoţionale dureroase pentru publicul din România, pentru că există şi multiple legături culturale care leagă România de Austria, pe lângă cele economice şi demografice contemporane. Este de ajuns să ne gândim la marile minţi ale neamului nostru care s-au instruit şi perfecţionat la Viena, cum ar fi poetul nostru naţional, geniu al poeziei universale, Mihai Eminescu, sau la faptul că un geniu al muzicii universale, George Enescu, a studiat la Viena înainte de a se îndrepta spre Paris (...) În acest spirit aş vrea să menţinem şi dezvoltăm relaţiile dintre ţările noastre, spre binele lor, al Europei, al culturii, al păcii”, a explicat Cătălin Predoiu.
Cătălin Predoiu: Aderarea României la Schengen este un proces ireversibil. Sursa foto: Facebook.
Ministrul de Interne: Acest proces trebuie finalizat în anul 2024
Cătălin Predoiu mai spune că extinderea cu frontierele terestre trebuie finalizată în acest an.
„Fără îndoială, acest proces este ireversibil şi se va finaliza cu extinderea acquis-ului Schengen pentru România şi Bulgaria şi la frontierele terestre. Acest parcurs are ca bornă inevitabilă buna funcţionare a deciziei Consiliului din decembrie 2023 privind frontierele aeriene şi maritime, menţinerea unui nivel corespunzător în protejarea frontierelor, combaterea migraţiei ilegale şi a traficului de persoane, în lunile următoare intrării în vigoare a sus menţionatei decizii, respectiv 31 martie anul curent. Pentru noi, acest proces trebuie finalizat în anul 2024 cu extinderea acquis-ului Schengen cu frontierele terestre. Pentru realizarea acestui obiectiv desfăşurăm şi vom desfăşura o activitate politico - diplomatică şi instituţională permanentă la nivelul MAI, până la realizarea obiectivului extinderii acquis-ului Schengen şi la frontierele terestre ale României (şi Bulgariei)”, a adăugat Cătălin Predoiu.
Cătălin Predoiu: MAI român este în grafic cu toate operaţiunile
Cătălin Predoiu spune că MAI român lucrează constant pentru realizarea tuturor obligaţiilor MAI, care decurg din aplicarea deciziei Consiliului din decembrie 2023 privind „Air Schengen” şi „Sea Schengen”.
"MAI român este în grafic cu toate operaţiunile care îi incumbă în această privinţă şi a semnalat tuturor instituţiilor şi autorităţilor române implicate necesitatea de a fi pregătite pentru momentul 31.03.2023, spre exemplu, consiliilor judeţene care au în administrare aeroporturi. Cu loialitate instituţională, MAI român rămâne deschis pentru a sprijini cu expertiza şi informaţiile deţinute orice demers al autorităţilor române pentru aplicarea cu succes a deciziei Consiliului din decembrie 2023 privind extinderea spaţiului Schengen. În acelaşi timp, ne vom continua planurile de combatere a migraţiei ilegale, traficului de persoane şi de droguri şi a criminalităţii organizate. Colaborăm foarte bine cu MAI austriac şi MAI bulgar, precum şi cu Comisia Europeană, Frontex şi Europol. În 2023, am construit formate eficiente de lucru la nivel european bilateral şi multilateral pentru Schengen şi le dezvoltăm permanent. Această abordare constructivă şi creativă s-a demonstrat a fi corectă şi vom continua pe această cale", a precizat Cătălin Predoiu.