Cea mai ușoară cale de a încheia un divorț în 2025. Ce costuri implică

Cea mai ușoară cale de a încheia un divorț în 2025. Ce costuri implicăDivorț. Sursa foto: Freepik

În România, desfacerea unei căsătorii se poate realiza prin trei proceduri: la ofițerul de stare civilă, la notar sau în instanță. Primele două variante sunt posibile doar atunci când soții se înțeleg asupra separării, iar varianta administrativă se aplică exclusiv dacă nu există copii minori. În caz contrar, divorțul se soluționează la tribunal.

Cea mai ușoară cale de a încheia un divorț

În 2025, divorțul administrativ este permis atunci când ambii soți sunt de acord, iar din căsătorie nu au rezultat copii minori, fie biologici, fie adoptați. Cererea se depune în scris, personal de către ambii parteneri, la primăria unde este păstrat certificatul de căsătorie sau unde se află ultima locuință comună.

Fiecare soț trebuie să declare că este de acord cu divorțul, că nu are copii minori, că nu este pus sub interdicție și că nu a inițiat o altă cerere de divorț. Totodată, se menționează adresa ultimei locuințe comune și numele purtat după separare.

Ce taxă trebuie să achiți

Documentele necesare sunt:

  • certificatele de naștere și de căsătorie, în original și copie
  • actele de identitate ale soților, în original și copie
  • o declarație suplimentară dacă adresa ultimei locuințe comune nu coincide cu cea din actele de identitate

Cererea este înregistrată în aceeași zi, iar soților li se acordă un termen de 30 de zile pentru a reveni asupra deciziei. La expirarea acestuia, dacă ambii confirmă că doresc separarea, ofițerul constată divorțul.

Taxa pentru divorțul administrativ variază între 600 și 800 de lei, în funcție de primărie. Această procedură nu include împărțirea bunurilor comune, care poate fi realizată ulterior.

Separarea la notar, o variantă aleasă de mulți români

Separarea la notar este posibilă atunci când soții cad de acord asupra tuturor detaliilor, inclusiv asupra aspectelor legate de copii minori, dacă există. Cei doi se prezintă împreună la notar cu următoarele documente:

  • actele de identitate
  • certificatele de naștere
  • certificatul de căsătorie (original)
  • certificatul de naștere al copilului minor, dacă este cazul

După depunerea cererii, notarul acordă un termen de reflecție de minimum 30 de zile. Dacă există copii minori, se solicită și un raport de anchetă psihosocială din partea autorității tutelare.

Soții trebuie să stabilească de comun acord: numele purtat după divorț, autoritatea părintească (exercitată de ambii părinți), locuința copilului, programul de vizitare și contribuția fiecăruia la cheltuielile de întreținere și educație.

Divorț

Divorț. Sursa foto: Freepik

Opinia avocatului

Deși poate fi parcursă mai rapid, avocații spun că procedura vine la pachet cu un  dezavantaj.

„Principalul dezavantaj al divorțului în fața notarului constă în faptul că, dacă fostul partener, la un moment dat, îți interzice să ai legături cu copilul și implicit îl alienează, dacă vei face o plângere la Poliție pentru a se constata alienarea parentală, Poliția întotdeauna îți va cere o hotărâre judecătorească prin care să ai un program de vizită. În condițiile în care divorțul a fost încheiat în fața notarului, Poliția nu va constata existența alienării parentale, iar de aici decurg o mulțime de dificultăți în a continua procedura”, a explicat avocatul Răzvan Niculescu.

Ce costuri implică

Tarifele diferă de la un birou notarial la altul. Prețul pornește de la aproximativ 1.000 de lei pentru un divorț fără copii minori.

Un exemplu de calcul pentru anul 2025:

Divorț fără copii minori – aproximativ 1050, 28 lei, incluzând onorariul notarial (907,5 lei), taxa pentru Registrul Național al Cererilor de Divorț (84,7 lei), legalizări acte (7,26 lei x 3), arhivare dosar (36,3 lei) și TVA 21%.

Divorț cu copii minori aproximativ 1.783 lei, incluzând onorariul notarial pentru divorț (1.452 lei), convenția privind autoritatea părintească și locuința minorului (181,5 lei), taxa pentru registru (84,5 lei), legalizări (7,26 lei x 4), arhivare dosar (36,3 lei) și TVA 21%.

În instanță, divorțul poate fi pronunțat indiferent dacă soții se înțeleg sau nu asupra separării. Procedura se aplică atât în cazul divorțului amiabil, cât și în cazul celui din culpă.

Acte necesare pentru divorțul la tribunal

Pentru depunerea cererii de divorț în 2025 sunt necesare:

  • cererea de divorț (semnată de ambii soți în cazul divorțului amiabil sau doar de reclamant în cazul divorțului din culpă)
  • actele de identitate ale soților (original sau copie legalizată)
  • certificatele de naștere ale soților (original sau copie legalizată)
  • certificatul de căsătorie (original)
  • certificatul de naștere al copilului minor, dacă există (original sau copie legalizată)
  • dovada veniturilor
  • acte care arată contribuția la bunurile comune
  • dovada plății taxei judiciare de timbru

În situația în care se cere și împărțirea bunurilor, dosarul trebuie completat cu certificate de atestare fiscală care să arate valoarea impozabilă a acestora, precum și cu extrase de carte funciară pentru imobile

Divorțul amiabil fi cerut indiferent de durata căsniciei sau de existența copiilor minori. Judecătorul pronunță desfacerea căsătoriei fără a stabili culpa soților. Cererea poate fi depusă de ambii soți împreună sau de unul singur, cu acordul celuilalt.

Divorțul din motive temeinice poate fi inițiat de un singur soț, fără acordul celuilalt. Instanța verifică existența unor motive grave care fac imposibilă continuarea căsătoriei. În acest caz, judecătorul stabilește culpa unuia sau a ambilor soți. Motivele pot fi: deteriorarea gravă a relațiilor, imposibilitatea de a mai conviețui sau alte situații care dovedesc că mariajul nu mai poate continua.

Detalii despre taxa de timbru

Taxa de timbru variază în funcție de motivul divorțului:

  • 200 lei pentru divorț prin acordul soților
  • 100 lei pentru divorț din culpă, atunci când relațiile sunt grav afectate
  • 100 lei pentru divorț după separare de cel puțin 2 ani
  • 50 lei pentru divorț cerut de soțul a cărui stare de sănătate nu mai permite continuarea căsătoriei.

Taxa se plătește anticipat și dovada achitării trebuie atașată la cererea de divorț. Plata se poate face la primăria de domiciliu, la direcția de taxe și impozite locale sau prin ordin de plată.

După soluționarea cererii, instanța emite certificatul de divorț. Dacă unul dintre soți își schimbă numele după separare, actul de identitate este anulat și se emite unul nou.

Cazuri în care procedura se clasează

Potrivit Codului Civil, procedura de divorț poate fi închisă înainte de pronunțare în mai multe situații. Dacă unul dintre soți sau amândoi renunță la cerere, procesul se clasează automat. Același lucru se întâmplă atunci când unul dintre soți este pus sub interdicție sau dacă, pe durata procesului, se naște un copil. În cazul decesului unuia dintre soți, căsătoria încetează de drept, iar procesul de divorț nu mai are obiect.