Cât muncește un profesor. De ce Ilie Bolojan ignoră adevărul despre norma didactică și „munca invizibilă”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

În spațiul online românesc circulă un mit nociv și profund nedrept, care susține că profesorii muncesc doar patru ore pe zi și se bucură de trei luni de vacanță pe an. Această percepție, adesea alimentată de decizii administrative pur contabile, ignoră complet realitatea complexă de la catedră.

Pentru a înțelege exact volumul de muncă al unui cadru didactic, trebuie să facem o distincție clară și onestă între norma de predare, care reprezintă timpul petrecut fizic în fața elevilor, și norma de muncă, adică timpul total alocat profesiei în afara clasei.

Mărturia unui profesor: „Au procedat ca niște contabili primitivi”

O radiografie dură a realității din școlile românești este oferită de profesoara de limba română Florina Rogalski. Într-o intervenție publică la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, aceasta a demontat logica autorităților care au propus creșterea normei didactice de la 18 la 20 de ore, subliniind epuizarea și condițiile improprii din sistem.

Profesoara a explicat cum decidenții au judecat situația ca niște „contabili primitivi”, vizând profesorii pur și simplu pentru că reprezintă cea mai numeroasă categorie de bugetari.

Prin decizia lui Ilie Bolojan de a mări norma didactică și de a comasa școlile, ducând numărul de elevi la 34 într-o clasă, s-a ignorat complet calitatea actului educațional. Care descurajează pe oricine ar încerca să predea în asemenea condiții de suprapopulare și stres.

Bolojan. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea. Inquam Photos / George Calin

Peste 1.300 de note într-un an școlar

Dincolo de indignarea față de politicile stupide de austeritate, mărturia cadrului didactic scoate la lumină volumul uriaș de sarcini pe care societatea rareori le contorizează.

Într-un singur an școlar, având în grijă 162 de copii la disciplina limba și literatura română, profesoara a fost nevoită să acorde și să justifice aproximativ 1.300 de note. Această procedură nu se face aleatoriu, ci implică ascultarea activă a elevilor, diferențierea pedagogică și pregătirea unor documente de verificare adaptate pentru niveluri diferite de performanță, de la copii excelenți la cei cu dificultăți majore.

Tot acest efort de la clasă este dublat de timpul masiv consumat acasă. O oră de predare de 50 de minute necesită zeci de minute sau chiar ore de pregătire prealabilă, la care se adaugă serile și weekendurile dedicate corectării lucrărilor de control sau testelor.

Școala Darabani. Sursa foto: Facebook

Birocrația impusă de minister

Mai mult, birocrația administrativă impusă de Minister și de Inspectoratele Școlare îngroapă dascălii în rapoarte și statistici interminabile.

Concluzia profesoarei este una matematică și implacabilă: adunând cele șase sau șapte ore petrecute zilnic în școală cu timpul obligatoriu de pregătire a lecțiilor, un cadru didactic depășește constant programul standard de opt ore de muncă, o realitate pe care autoritățile refuză să o înțeleagă.

Munca invizibilă, ce arată datele internaționale

Cazul profesoarei Rogalski nu este deloc singular, iar studiile internaționale demonstrează că această suprasolicitare este o regulă, nu o excepție.

Datele furnizate de OCDE prin studiul TALIS (Teaching and Learning International Survey) confirmă constant că timpul petrecut de profesori predând efectiv reprezintă, în medie, mai puțin de jumătate din timpul total dedicat profesiei.

Restul orelor constituie ceea ce experții numesc „munca invizibilă”, un efort colosal pe care statul nu îl remunerează corespunzător și pe care o mare parte a societății nu îl vede.

Această muncă invizibilă include consilierea și managementul emoțional al elevilor, de la discuții individuale cu tinerii aflați în situații de risc până la gestionarea conflictelor și a fenomenului de bullying.

Islanda scoala / sursa foto: captură video

Activități extrașcolare, profesor și în timpul liber

De asemenea, comunicarea cu părinții a devenit o sarcină permanentă, consumând ore întregi la ședințe, în medieri individuale sau oferind răspunsuri constante pe grupurile de mesagerie.

Activitățile extrașcolare, precum organizarea de excursii, serbări sau participarea la olimpiade, cer o planificare minuțioasă și asumarea unei responsabilități legale imense, sacrificând timpul personal al profesorului.

Nu în ultimul rând, formarea continuă, realizarea portofoliilor profesionale și adaptarea la noile programe școlare reprezintă un efort de perfecționare care are loc exclusiv în afara orelor de curs.

Nevoia de respect și politici ancorate în realitate

A trata profesorii ca pe simple cifre într-un tabel de austeritate, sugerând adăugarea de bănci în clase deja sufocate de numărul de elevi, este un act de cinism instituțional.

Învățământul românesc nu poate funcționa eficient dacă arhitecții sistemului ignoră cu desăvârșire munca uriașă depusă în spatele catedrei. Un profesor muncește, în medie, cu mult peste cele 40 de ore săptămânale reglementate de Codul Muncii.

Până când autoritățile nu vor recunoaște oficial și financiar această muncă invizibilă, calitatea educației va continua să aibă de suferit, iar tinerii valoroși vor ocoli un sistem care cere vocație absolută, dar oferă, în schimb, doar birocrație sufocantă și o lipsă cronică de respect.