Cât încasează lunar șefii ASF. Un milion de euro pe an se duce pe salariilor celor de la vârful instituției

Cât încasează lunar șefii ASF. Un milion de euro pe an se duce pe salariilor celor de la vârful instituțieiSursa:Arhiva evz

Membrii Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) nu au deloc salarii de neglijat. Aceștia încasează pe lună câteva mii de euro bune, cel mai mic venit lunar fiind de 6.000 de euro.

Nouă membri fac parte din Consiliul ASF, iar aceștia la un loc, încasează anual 991.700 de euro, adică 4,9 milioane de lei pe an. Există un președinte, un prim-vicepreședinte, trei vicepreședinți și patru membri neexecutivi. Ei sunt numiți pentru un mandat de cinci ani, din 2018, iar președintele Nicu Marcu a fost numit în vara lui 2020.

Salarii de mii de euro pe lună pentru șefii ASF

O analiză a declarațiilor de avere realizată de ZF arată că președintele ASF, Nicu Marcu, încasează circa 12.600 de euro pe lună și deși nu este menționat specific, acești bani ar reprezenta venitul net. Tot din declaraţia de avere reiese că Nicu Marcu are 190.000 de euro într-un cont curent la UniCredit Bank deschis în 2018, un Audi din 2017, precum şi jumătate din terenuri agricole de 14.000 de metri pătraţi.

Trecând mai departe, Elena Doina Dascălu, prim-vicepreşe­dintele ASF, are un salariu anual de 713.489 de lei, respectiv circa 12.000 de euro lunar. Ea are în conturi 80.000 de euro și 242.377 lei, dar deține și bijuterii din aur de 480 de grame, evaluate la 8.000 de euro.

Cristian Roşu, vicepreşedinte şi responsabil pentru sectorul Asigurări-Reasigurări, este remunerat de ASF cu 658.079 de lei pe an, adică circa 11.080 de euro lună. Are în conturi 341.700 de lei, dar și plasamente la Allianz-Ţiriac Pensii Private şi în Fondul de Pensii Administrat Privat NN în valoare cumulată de 430.360 de lei.

Ştefan Daniel Armeanu, vicepreşedinte, responsabil de Sectorul Sistemului de Pensii Private, încasează lunar tot 11.060 euro. De asemenea, el mai câştigă circa 104.000 de lei anual din activităţi didactice şi de cercetare.

Acesta are în proprietate mai multe terenuri din diferite județe ale României. Sumele pe care el le are în conturi sunt de circa 1,36 de milioane de lei şi 102.000 de euro în conturi curente şi depozite bancare la BCR, CEC şi Libra Bank.

Gabriel Grădinescu, vicepreşedinte, responsabil de Sectorul Instrumentelor şi Investiţiilor Financiare, are un salariu anual de la ASF de circa 11.200 de euro, dar deține și alte proprietăți.

Cel mai mic salariu este de 6.000 de euro lunar

Cele mai mici sume sunt încasate de membrii neexecutivi ai ASF. József Birtalan, membru neexecutiv, primește 6.200 de euro lunar, la fel ca Ovidiu Răzvan Wlassopol. Aura Gabriela Socol, membru neexecutiv, are un salariu lunar de la ASF de 364.446 de lei, adică circa 6.138 de euro lunar, dar mai este remunerată cu 77.620 de lei pentru un post în cadrul ASE Bucureşti.

Tot 6.138 de euro lunar primește și Ioan Gheorghe Ţara, membru neexecutiv,, care mai câștigă 102.708 lei din activităţi didactice la Universitatea Oradea, potrivit calculelor făcute de Ziarul Financiar.

Ne puteți urmări și pe Google News