Cât de posibil este COȘMARUL ca ISIS să pună mâna pe arme NUCLEARE?

Cât de posibil este COȘMARUL ca ISIS să pună mâna pe arme NUCLEARE?

India se teme că grupări extremiste precum ISIS ar putea să pună mâna pe armele nucleare deținute de Pakistan.

Ministrul indian al Apărării, Rao Inderjit Singh, a declarat sâmbătă,  într-o conferință de presă, citat de Bloomberg:

„Odată cu expansiunea ISIS în vestul Asiei, există într-o oarecare măsură posibilitatea de a avea acces la arsenalul nuclear al unor state precum Pakistanul.”

Așa cum amintește The Telegraph, programul nuclear pakistanez a demarat în anii ’70 ca răspuns la cel indian, iar Abdul Kadîr Khan, savantul pakistanez care a contribuit la dezvoltarea acestuia, a mărturisit în 2004 că secretele militare au fost vândute altor state, precum Iranul și Coreea de Nord.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astăzi, Pakistanul deține între 100 și 120 de capete nucleare, depășind cu puțin arsenalul vecinei sale, India.

În ultimul său număr, revista Dabiq editată de ISIS publică un articol atribuit ostaticului britanic John Cantlie și intitulat „Furtuna perfectă”, unde gruparea teroristă vorbește despre visul de a poseda într-o zi arma atomică prin intermediul Pakistanului:

„Permiteți-mi să evoc o operațiune ipotetică. Statul Islamic are miliarde de dolari în vistierie și își contactează wilayah (filiala - n.r.) din Pakistan pentru a intra în posesia unei arme nucleare prin intermediari aflați în legătură cu conducătorii corupți ai țării (...) Acest scenariu sintetizează toate temerile serviciilor de informații occidentale și este infinit mai realizabil astăzi decât acum un an.”

În septembrie trecut, ministrul de Interne britanic, Theresa May, vorbise despre temerile sale că ISIS ar putea deveni primul „adevărat Stat terorist” și ar putea în viitor „să intre în posesia unor arme chimice, biologice sau chiar nucleare pentru a ne ataca”.

Alți experți susțin, însă, că șansele ca un asemenea scenariu să devină realitate sunt deocamdată extrem de mici.