Cât costă cazarea în rezervele spitalelor de stat

Cât costă cazarea în rezervele spitalelor de stat

În unităţile de stat, pacienţii ajung să plătească chiar şi 150 de euro pe noapte pentru a sta singuri într-o rezervă dotată cu televizor şi aer condiţionat.

În ultimii ani, mai multe unităţi spitaliceşti au investit în renovarea unor rezerve în care pacienţii pot sta în condiţii mai bune, plătind în schimb o sumă de bani. Aceste camere au câte două paturi, oferind astfel mai multă intimitate şi linişte bolnavilor, şi sunt dotate cu baie proprie, televizor, aer condiţionat şi frigider.

Camere foarte solicitate

În funcţie de fiecare spital şi de secţia în care sunt amplasate aceste rezerve, tariful variază de la circa 10 euro la 150 de euro pe noapte. Cum Casa Naţională de Asigurări de Sănătate decontează spitalelor o sumă ce acoperă cheltuielile pacienţilor cu tratamentul şi cazarea în condiţii normale, sumele obţinute de unităţi din închirierea acestor rezerve sunt un venit propriu al spitalului, iar după amortizarea investiţiei devin, practic, profit.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Preţul este mic, aşa că rezerva este ocupată pe parcursul întregului an. Sumele care se strâng nu sunt mari, dar puţin de aici, puţin din alte surse, se strâng nişte sume măricele“, spune un reprezentant al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sf. Ioan cel Nou“ din Suceava. Unitatea are o astfel de rezervă în Secţia Obstetrică-Ginecologie, pacientele care vor să fie cazate aici trebuind să achite 50 de lei pentru pat pe noapte.

Tarife mai mari în Bucureşti

Şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti există rezerve modernizate în mai multe secţii, precum Cardiologie, Interne sau Chirurgie. Preţul unui pat este de 40 de lei pe noapte, camerele fiind dotate cu cablu TV, telefon şi baie proprie. Conform re prezentanţilor spitalului, cererea este foarte mare.

În Bucureşti, tarifele pentru aceste rezerve sunt ceva mai ridicate decât în provincie. De exemplu, la maternitatea Spitalului Universitar de Urgenţă, mă micile care vor să stea în condiţii bune după naştere au la dispoziţie două rezerve. Una mo dernizată, cu două paturi, tariful fiind de 50 de euro pe noapte şi pat. A doua rezervă este un apartament cu două camere, una pentru pacientă şi alta pentru însoţitor, tariful fiind de 150 de euro pe noapte. În ciuda preţurilor mai ridicate, cele două rezerve sunt foarte solicitate, pacientele trebuind să-şi facă programare la conducerea spitalului cu câteva luni înainte.

Care sunt dotările

La Maternitatea Bucur, aflată sub jurisdicţia Spitalului "Sf. Ioan", rezervele sunt dotate cu grup sanitar propriu, au două paturi, frigider şi aer condiţionat. Preţul este de 200 lei pe noapte. Şi aici rezervele sunt solicitate, dar nu este nevoie de programare, fiind suficiente locuri.

În schimb, la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia, pacienţii au la dispoziţie zece rezerve. Preţul este de 300-350 de lei pe noapte, camerele fiind dotate cu grup sanitar propriu şi duş, televizor, frigider, aer condiţionat şi lenjerie individualizată - este folosită doar în aceste rezerve, nu şi în restul paturilor din spital. Programarea se face cu până la două luni în avans.

"Preţul este mic, aşa că rezerva este ocupată pe parcursul întregului an.", reprezentant al Spitalului Judeţean de, Urgenţă "Sf. Ioan cel Nou" din Suceava

COMPARAŢIE

Tarifele practicate de unităţile spitaliceşti de stat în rezervele "de lux"

Unitate spitalicească - Tarif/pat/noapte

  • Universitar Bucureşti: 50-150 euro
  • Filantropia: 300-350 lei
  • Maternitatea Bucur: 200 lei
  • Suceava: 50 lei
  • Ploieşti: 40 lei

Sursa: Spitalele