
Casele de Pensii sunt obligate, în urma deciziei luate de Instanță, să acorde sume suplimentare pensionarilor care au lucrat în grupe de muncă sau în condiții de muncă grele, cu sume ce pot ajunge la sute de lei în plus.
Casele de Pensii, date în judecată
Aproximativ 900.000 de pensionari nu au beneficiat de bani în plus în urma recalculării din luna septembrie a anului trecut, deși au lucrat în grupe de muncă sau în condiții grele de muncă. Aceștia au muncit un număr mai mic de ani, motiv pentru care nu au primit majorările prevăzute.
Astfel, mai mulți pensionari au ales să apeleze la instanțe, intentând procese împotriva Casei de Pensii pentru a solicita acordarea unui punctaj suplimentar pentru anii lucrați.

judecător / sursa foto: dreamstime.com
Decizia ÎCCJ, în favoarea pensionarilor
Săptămâna trecută, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a dispus ca decizia luată în septembrie 2024 să fie aplicată unitar de către toate instanțele de judecată. Astfel, în cazul în care un pensionar solicită majorarea punctajelor, la Tribunalul Vâlcea, instituția este obligată să dispună această măsură.
„Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 2674/90/2023, privind interpretarea dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, referitor la beneficiile acordate persoanelor încadrate în condiții deosebite de muncă după 1 aprilie 2001, respectiv majorarea punctajelor lunare cu 50%, conform art. 100 lit. b) din aceeași lege. Decizia este obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă”, a hotărât Înalta Curte.
Pensionarii pot obține majorări
Pentru a beneficia de o majorare a punctajului cu 50%, pensionarii sunt nevoiți să deschidă un proces împotriva Casei de Pensii. Având în vedere că Înalta Curte a stabilit aplicarea uniformă a acestei creșteri, este de așteptat ca procesele să se finalizeze într-un termen relativ scurt, de maximum un an.
Odată cu pronunțarea unei hotărâri favorabile privind majorarea pensiei, Casa de Pensii va fi obligată să majoreze pensia pensionarului cu sume care pot ajunge la sute sau chiar mii de lei.

Pensii. Sursa foto: Facebook/ BNS
Formula de recalculare a pensiei
Valoare punct de referință (VPR) se înmulțește cu numărul de puncte.
VPR =81 lei
Punctele care se iau în calcul pentru recalcularea pensiei includ punctele de contributivitate, punctele de stabilitate și punctele pentru perioadele asimilate. Punctele de necontributivitate sunt acordate pentru perioadele în care o persoană a fost în armată, șomaj, facultate sau în concediu pentru creșterea copilului. Fiecare an petrecut în aceste condiții generează 0,25 puncte.
Puncte stabilitate la pensie:
- 0.50 puncte/an pentru anii din intervalul 26-30 de ani de muncă, inclusiv
- 0,75 puncte/an pentru anii din intervalul 31-35 de ani de muncă, inclusiv.