Care sunt țările unde nu mai este necesar certificatul verde în această vară. Atenție mare la regulile privind masca de protecție

Care sunt țările unde nu mai este necesar certificatul verde în această vară. Atenție mare la regulile privind masca de protecțieSursă: Orelphoto | Dreamstime.com

Două dintre cele mai populare destinații estivale pentru români au eliminat certificatul verde. Grecia și Bulgaria nu mai solicită documentul la intrarea pe teritoriul lor. Sunt însă multe state care îl mențin. De asemenea, masca mai este obligatorie în multe țări în spațiile închise sau mijloacele de transport în comun.

Se apropie sezonul vacanțelor și mulți români își fac planuri de călătorie. Chiar dacă restricțiile impuse în timpul pandemiei de coronavirus au fost ridicate în majoritatea țărilor europene, unele state mențin încă obligativitatea certificatului verde. Altele au renunțat la el, cel puțin pe perioada verii.

Dacă intenționați să călătoriți Grecia, Bulgaria, Marea Britanie sau Croație, veștile sunt bune. Aceste țări nu mai solicită certificatul verde la intrarea pe teritoriul lor. În schimb, aveți nevoie de document dacă vă veți petrece concediul în Spania, Italia, Turcia, Franța, Germania, Portugalia sau Cipru.

Regulile de călătorie se mai pot schimba în perioada următoare, astfel că este indicat să verificați care sunt condițiile de călătorie înainte să plecați în concediu. Toate informațiile se găsesc pe siteul Ministerului Afacerilor Externe, www.mae.ro.

Atenție la reguli

Certificatul verde trebuie să ateste vaccinarea anti-SARS-CoV-2 cu schemă completă efectuată cu mai puțin de 9 luni în urmă sau vaccinarea anti-SARS-CoV-2 cu schemă completă și doză de rapel. De asemenea certificat verde au și cei care au trecut prin boală în ultimele șase luni.

În plus documentul se poate obține și în urma unui test PCR cu rezultat negativ, efectuat cu cel mul 72 de ore înainte de intrarea în țara de destinație, dar și în urma unui test rapid (tip antigen), cu rezultat negativ, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte.

Persoanele care nu prezintă Certificatul digital verde la intrarea în țările în care acesta este încă solicitat, au obligația de a respecta măsura autoizolării pentru o perioadă de 5 zile și să efectueze un test PCR sau antigen la finalul perioadei de autoizolare.

Se mai poartă mască în unele spații

Indiferent dacă aveți nevoie sau nu de certificatul verde este recomandat să aveți în bagaj și măști de protecție. Nu toate țările au eliminat obligativitatea acestora în spațiile interioare sau în mijloacele de transport în comun. De asemenea, unele stare acceptă orice tip de mască, iar altele le solicită pe cele de tip FFP2. Copiii sub 4 sau 5 ani, dar și persoanele cu probleme respiratorii care dovedesc diagnosticul sunt scutite purtarea măștii.