Care sunt cele mai uzuale cuvinte căutate de români pe GOOGLE?
- Germina Olteanu
- 16 august 2014, 14:18
„Job”,” probleme”, „bani” sau „preţ” sunt cuvintele cele mai utilizate în vocabularul de zi cu zi al românilor, susţin jurnaliştii de la un cotidian economic care au analizat ce cuvinte caută românii pe internet. Sunt toate legate de muncă sau de lipsa banilor, susţin aceştia
Potrivit unei cercetări prezentate de ziarul Financiar, românii folosesc foarte des cuvinte precum "probleme", "lipsă", "muncă", "bani", "criză", "preţuri", "sănătate" sau "produse alimentare". Iar pe internet situaţia nu diferă cu mult, potrivit aplicaţiei Google Fight. Pe Google, principalul motor de căutare, în top este cuvântul “job”. Acesta are peste 200 de milioane de căutări. Pe locul doi este cuvântul "profit" şi imediat după el, mult discutatul "CAS", care are aproape 50 de milioane de căutări.
"Controlul fiscal" a fost căutat de aproape 19 milioane de ori, iar cuvântul "preţ" a stârnit interesul internauţilor români de aproape 10 milioane de ori. "TVA"-ul e şi el în top - a fost căutat de mai bine de 9 milioane de ori.
Când vine vorba de tranzacţii, cei mai mulţi dintre români au fost interesaţi să vândă decât să cumpere.