Care e de fapt secretul unui greu din Pro Tv? De 20 de ani se chinuie unii să afle

Care e de fapt secretul unui greu din Pro Tv? De 20 de ani se chinuie unii să afle

Cu o carieră de 20 de ani pe micile ecrane, unul dintre cei mai apreciaţi prezentatori tv din România a dezvăluit care este secretul succesului său.

Într-un interviu pentru revista VIVA!, Cabral a explicat de ce reușește să surprindă şi să atragă publicul deşi are două decenii în televiziune.

Vedeta Pro Tv a destăinuit că unul dintre motive ar fi că nu şi-a dorit neapărat să ajungă unul dintre cei mai faimoşi prezentatori tv din România.

Apoi ar fi faptul că niciodată nu a fost sedus de dorinţa de a fi mereu în prim-plan cu orice preţ, deşi mirajul televiziunii îl putea atrage în această direcţie.

O treia explicaţie a lui Cabral constă în faptul că a ştiut să rămână modest şi să întreţină mereu o relaţie bună cu cei care îi urmăresc activitatea.

„viva.ro: Sunt mai bine de 20 de ani de când ești pe sticlă. Ți-ai dorit asta sau a fost o conjunctură fericită? Îți mai amintești debutul? Sigur ai o întâmplare memorabilă de atunci…

Cabral: Nu mi-am dorit, ba chiar am refuzat niște castinguri. Până la urmă, m-am dus, de gura celor apropiați… și am cam rămas.

Am început cu Roata de Rezervă, care era o emisiune auto. Dar apoi am vrut să mă opresc.

Și, când m-au invitat cei de la Prima la un casting, m-am dus cu un dosar de oferte de asigurări, pe vremea aia lucram în paralel ca inspector de asigurări. Ei mă întrebau de emisiune, eu îi întrebam de parcul auto!

viva.ro: Te-ai gândit vreo clipă că o să ajungă să… se plictisească lumea de tine? Totuși, asta nu s-a întâmplat. Care este secretul unei cariere longevive în showbiz?

Secretul este să nu te bagi ca musca în lapte. Să faci în așa fel încât să nu te ții cu dinții să fii doar tu pe sticlă. Eu cred că e loc pentru toți – mă rog, nu toți…

E loc pentru mulți. Și cu cât te agiți mai tare să fii doar tu, cu atât pierzi mai mult.

viva.ro: Spuneai cândva că tu nu ești vedetă, pentru că vedetele nu stau la bloc în Berceni și nu au rate la bănci. S-a mai schimbat ceva  în viața ta de atunci?

Și dacă tot vorbim despre celebritate, aș vrea să-mi enumeri câteva avantaje, dar și dezavantaje…

Nu mai stai la coadă la Fisc, la restaurant primești porții mai mari? Cum reacționezi când te opresc fanii să facă poze cu tine?

Cabral: Stai la coadă, că e de porc să te bagi în față. Doar că, atunci când ajungi la ghișeu, sunt uneori șanse să zâmbească cineva prin gemulețul ăla de la nivelul buricului.

Cât despre poze pe stradă, cu două excepții, fac oricând și oriunde. Excepțiile sunt simple…

Când sunt cu Namiko, fiindcă ea nu poate să înțeleagă că o pun pe hold, și am experiența asta de la Inoke și mi-am dat seama că pentru ea nu a fost deloc plăcut. Și când suntem la masă, că nu te pui între om și micii din fața lui”, a spus Cabral în interviul pentru revista VIVA!.

explicaţie foto: Mihai Bobonete şi Cabral au colaborat într-un reality show difuzat de Pro Tv

 

Ne puteți urmări și pe Google News