CAPITAL.GR: Grecia va primi în total de la UE 18.142.000 de euro pentru înfruntarea crizei sanitare
- Cristi Buș
- 18 noiembrie 2020, 05:30
Comisia pentru buget a votat ieri în favoarea acordării a 823 de milioane de euro pentru combaterea pandemiei, precum și a problemelor provocate de cutremurul din Croația și inundațiile din Polonia. Ajutorul total acordat Greciei este de așteptat să se ridice la 18.142.000 de euro, din care puțin peste 4,5 milioane reprezintă avansul de 25%.
Mai bine de 132,7 milioane de euro vor fi plătite în avans către Grecia, Germania, Irlanda, Spania, Croația, Ungaria și Portugalia pentru starea de urgență gravă de sănătate publică cauzată de pandemia COVID -19 la începutul anului 2020.
Croația va primi 683,7 milioane de euro pentru a face față efectelor devastatoare ale cutremurului din martie 2020 din zona Zagrebului. O primă tranșă de 88,9 milioane de euro a fost deja acordată la sfârșitul lunii august.
Peste 7 milioane de euro vor fi alocați Poloniei pentru a intensifica eforturile de reconstrucție în urma inundațiilor din regiunea Podkarpackie Voivodeship din luna iunie a acestui an.
Fondul de solidaritate în lupta împotriva pandemiei
În 2020, ca parte a Inițiativei de investiții pentru Combaterea Coronavirusului, regulile Fondului de solidaritate al UE au fost modificate pentru a ajuta UE să facă față unor situații de urgență grave de sănătate publică, extinzând corespunzător domeniul de aplicare a principiului solidarității UE.
În total, 19 țări ale UE (Grecia, Austria, Belgia, Croația, Republica Cehă, Estonia, Franța, Germania, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, România, Slovenia și Spania), precum şi trei țări candidate la aderare (Albania, Muntenegru și Serbia) au cerut ajutor pentru a face față consecințelor crizei coronavirusului. Șapte dintre țările mai sus menţionate au solicitat deja un avans, care a făcut obiectul acestui vot.
Aprobarea ajutorului recomandat printr-un raport realizat în acest sens de raportorul Olivier Chastel (Renew, Belgia) a fost votată cu 40 de voturi pentru, 0 voturi împotrivă și fără abțineri.
Paşii urmatori
Consiliul de Miniștri a aprobat această asistență financiară la data de 30 octombrie. Înainte de acordarea sumelor respective, raportul trebuie aprobat de plenul Parlamentului European. În prezent, comisia evaluează cererile primite, iar după finalizarea acestui proces, va trimite o propunere de efectuare a plăților finale.
Traducerea: Carolina Ciulu/cciulu