Capăt de drum pentru criminalul ajutat de indiferența Poliției: Închisoare pe viață!

Capăt de drum pentru criminalul ajutat de indiferența Poliției: Închisoare pe viață!

Muntean Dorin Sebastian, criminalul care și-a ucis vecinul cu drujba, după ce acesta ceruse în zadar ajutorul Poliției, la 112, a fost condamnat pe viață.

Curtea de Apel Timişoara l-a condamnat pentru omor calificat, după ce acesta l-a decapitat cu o drujbă pe un bărbat din Sânandrei, în noaptea de 30/31 ianuarie 2019, după ce a pătruns fără drept în locuinţa victimei prin distrugerea cu drujba a uşii de la intrare, notează Agerpres.

Cum ești ucis în România, deși suni la 112. Cazul de la Caracal nu e nici primul, nici singurul

În noiembrie 2019, Tribunalul Timiş îl condamnase la 25 de ani şi 6 luni cu executare, dar Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi familia victimei au făcut apel la CAT, în timp ce inculpatul voia o reducere a pedepsei.

Cum se fac uitate EȘECURILE MORTALE ale Poliției și 112. Anchetă suspendată în scandalul criminalului cu drujba

„Respinge apelul declarat de inculpatul Muntean Dorin-Sebastian împotriva sentinţei penale a Tribunalului Timiş, pronunţată în dosarul nr.1523/30/2019, ca nefondat. Admite apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi părţile civile Laiu Hortenzia Hajnalka, Laiu Casian Mihai şi Laiu Fabian Adrian. (...). Rejudecând, dispune: condamnă inculpatul Muntean Dorin-Sebastian la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. (...). Atrage atenţia părţilor civile Laiu Casian Mihai şi Laiu Fabian Adrian (copiii victimei, n.r.) că pot solicita emiterea unui ordin european de protecţie. (...). Definitivă”, arată soluţia pe scurt a CAT, postată, marţi, pe site-ul instanţei.

Sentință. Cât stă la pușcărie criminalul care a decapitat un om cu drujba

În rechizitoriul procurorilor tribunalului, în baza căruia criminalul a fost trimis în judecată, se arăta că după ce inculpatul a intrat în locuinţă, victima L.M.C., care în acele momente dormea, s-a trezit, iar când l-a văzut pe inculpat în locuinţă, a sărit pe geamul unei camere şi a fugit în grădina din spatele imobilului, împreună cu fiul său minor L.F.A.

Inculpatul a alergat în urmărirea victimei, a ajuns-o şi a ucis victima cu acea drujbă, tăind-o în zona gâtului, a capului, a membrelor superioare, precum şi în alte zone ale corpului. În aceleaşi împrejurări, acţiunea agresivă a inculpatului care a alergat având asupra sa o drujbă în urmărirea victimei şi a fiului său minor a condus la vătămarea integrităţii corporale a copilului care, în încercarea de a se salva şi a scăpa de inculpat.