Candidatul lui Erdogan a câștigat alegerile din Republica Turcă a Ciprului de Nord

Candidatul lui Erdogan a câștigat alegerile din Republica Turcă a Ciprului de Nord

Dejucând pronosticurile, candidatul naționalist Ersin Tatar, susținut de Turcia, a fost ales duminică "președinte" al autoproclamatei Republici Turce a Ciprului de Nord (RTNC), un succes pentru Ankara într-un context de tensiuni puternice în jurul proiectelor sale în estul Mediteranei.

Cu 51,74% din voturi, domnul Tatar îl înlocuiește pe Mustafa Akinci, un lider în relaţii reci cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan și susținător al reunificării insulei mediteraneene sub forma unui stat federal, ceea ce anunţă o schimbare radicală relațiile cu partea de sud a insulei.

Susținerea din partea candidatului situat pe locul trei în primul tur din 11 octombrie nu i-a permis social-democratului să câștige. Nu poate fi exclusă o cerere de renumărare a buletinelor de vot de către tabăra domnului Akinci, care a denunțat în mod repetat amestecul Turciei în alegeri.

Rapid, Ankara a salutat "călduros" victoria protejatului său: "Vom lucra împreună pentru a asigura prosperitatea, dezvoltarea și securitatea ciprioților turci. Vom apăra împreună drepturile și interesele legitime ale Ciprului de Nord în estul Mediteranei", a scris pe Twitter șeful diplomației turcești, Mevlüt Cavusoglu.

Participarea la vot a crescut la 67,30%, cu trei puncte mai mult decât în ​​2015, în ciuda pandemiei de Covid-19. Aproximativ 199.000 de persoane au fost chemate să voteze din cei peste 300.000 de locuitori.

Alegerile au avut loc într-un context de puternice tensiuni în jurul exploatării hidrocarburilor din estul Mediteranei între Ankara și Atena, principalul aliat al Republicii Cipru - membru al Uniunii Europene din 2004 -, care îşi exercită autoritatea asupra celor două treimi sudice ale insulei.

După forajele din largul Ciprului, retrimiterea unei nave de explorare turcești în apele revendicate de Grecia a reaprins discordia și a condus la condamnarea de către "liderii UE" a "provocărilor" Turciei.

Mustafa Akinci, un social-democrat în vârstă de 72 de ani, apără reunificarea Ciprului sub forma unui stat federal și nu și-a ascuns niciodată intenția de a relaxa legăturile cu Ankara. Domnul Tatar, 60 de ani, pledează pentru o soluție cu două state.

"Ciprioții turci nu sunt fericiți să fie considerați dependenți de altcineva"

După vot, Akinci a spus că speră ca ciprioții turci să-și amintească de aceste alegeri "ca de o sărbătoare a voinței poporului", în timp ce rivalul său a subliniat importanța menținerii unor bune relații cu Turcia.

Considerând RTCN ca fiind o piesă majoră în strategia sa de a-și apăra interesele în estul Mediteranei, Ankara urmărea îndeaproape alegerile și îşi intensificase sprijinul pentru dl.Tatar.

Inaugurarea cu mare pompă a unui apeduct subacvatic între Cipru de Nord și Turcia și redeschiderea parțială a unei celebre foste stațiuni de pe litoral, abandonată și sigilată de armata turcă după împărțirea insulei, a declanșat acuzații de ingerință la adresa Turciei și a supărat mulți ciprioți turci, cu domnul Akinci în frunte.

"Ciprioții turci nu sunt fericiți să fie considerați dependenți de altcineva", a menționat înaintea scrutinului Umut Bozkurt, politolog la Universitatea Mediteranei Orientale, în Ciprul de Nord.

Dar afișarea unei poziții independente față de Ankara este dificilă, deoarece RTCN a fost sub influența economică a Turciei de la crearea sa în 1983. În contextul unei crize economice, amplificate de pandemia Covid-19, strategia domnului Akinci nu a funcţionat.

Ciprul şi-a obținut independența față de Regatul Unit în 1960, dar trupele turcești au invadat nordul insulei în 1974, ca reacție la o lovitură de stat care încerca să readucă insula în Grecia.

Odată cu alegerea sa din 2015, domnul Akinci a reaprins speranța unui acord de pace, dar ultimele negocieri oficiale au eșuat în 2017.

"Nu putem face nimic fără Turcia, istoria a arătat că ciprioții greci nu vor accepta niciodată că suntem egali în Republică", remarca Dilek Ertug, un agent imobiliar în vârstă de 60 de ani, înainte de rezultate.

Ciprioții greci s-au adunat sâmbătă lângă zona tampon pentru a cere întoarcerea teritoriilor din nord, spunând că Ciprul este "grecesc".

Condamnând "intervențiile" Turciei, fratele doamnei Ertug, Asaf Senol, un pensionar în vârstă de 64 de ani, a declarat că este pro-federalism, ilustrând diviziunile care există chiar şi în cadrul familiilor turco-cipriote.

https://fr.euronews.com/2020/10/18/election-a-chypre-nord-victoire-surprise-du-candidat-d-ankara-ersin-tatar-conseil-electora

Traducerea: Rador

Profeție teribilă a astrologului care a prezis pandemia! A spus când vom scăpa de COVID

O sărbătoare tocmai a fost interzisă! Tradiția românească de 2000 de ani

Ne puteți urmări și pe Google News