În București se afla o tipografie, a lui Caracaș, scria rusul Ignatie Iacovenco, funcționar la consulatul rus din București, în scrisorile sale către cititorii ruși, publicate la Petersburg în 1828.
El sublinia: „Natura a dăruit în chip generos Valahiei toate cele de trebuință omului”.
Bucureștiul avea la 1820, „în afară de boieri, negustori și alți supuși”, o populație de 80.000 locuitori, 16.000 case mari, o Mitropolie, opt mănăstiri de categoria întâia, opt mănăstiri cu hanuri și ogrăzi, zece de categoria a doua, 72 de biserici din piatră, 17 biserici boierești, 25 biserici de lemn, patru biserici catolice, luterane, armenești.
Mai erau șapte hanuri mari, 28 hanuri mici, 22 de fântâni, un teatru, spitale, o școală pentru limba slavonă, una pentru limba română și una domnească, unde se predau științele în franceză și greacă.
Cititorii ruși au putut afla numărul vitelor de gospodărie din cele 17 județe ale Munteniei. Cele mai bogate județe din vremea aceea erau Mehedinți și Buzău.
În toată țara se găseau: 85.832 de cai, 169.778 boi, 181.066 vaci, 517.664 oi, 215.489 porci, 89.261 ștubeie cu albine.
În ceea ce privea împărțirea administrativă a „Valahiei Mari și Mici”, cum spunea Iacovenco, Brăila, Giurgiu și Turnu-Severin erau raiele turcești, iar între Prahova și Buzău se afla județul Secuieni, cu capitala la Bucov.
Ialomița avea capitala la Urziceni, Vlașca la Găești, Mehedinții la Cerneți.
Citește și Motivul pentru care domnitorul Nicolae Alexandru a trecut oficial Țara Românească la ortodoxie
Printre rânduri el insera și câte o explicație istorică de felul: Caracal a fost înființat de Antonius Caracalla la 216 d. Hr., cuvântul Craiova s-a format de la Craiu=Rege și iova=numele lui iov, rege bulgar care a înființat orașul la 1205.
Boierimea era compusă din trei categorii: neamuri, postelnici și mazili, la care se adăugau logofeții, polcovnicii și căpitanii însărcinați cu straja internă.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
Recomandările noastre
