Când trebuie să mergem cu copiii la Urgență. Mulți părinți greșesc
- Emma Cristescu
- 8 martie 2025, 11:01
Copil spital. Sursa foto: FreepikCând trebuie să mergem cu copiii la Urgențe. De multe ori, tusea, strănutul, nasul care curge sau starea ușor febrilă îi panichează pe părinți și îi fac să își ducă copiii la spital.
Dr. Emiliana Costiug, medic de familie și președintele Asociației Medicilor de Familie din Cluj, a declarat că traversăm o perioadă în care numărul de viroze respiratorii este la apogeu.
Când trebuie să mergem cu copiii la Urgențe
„Ne aflăm în sezonul rece, perioada virozelor. Avem gripa A, gripa B, ne confruntăm cu virusul sincițial respirator, cu infecții cu adenovirus dar și enteroviroze”, explică specialistul.

Răceală. Sursa foto Pixabay
Medicul a declarat că părinții nu trebuie să meargă cu copilul la spital chiar din orice și că sunt multe situații în care acesta poate fi tratat acasă. „Sunt situații când copilul nu ar trebui adus nici măcar la cabinetul medicului de familie” a precizat dr. Costiug.
Emiliana Costiug a spus că e mai bine pentru copil să rămână acasă când are febră și să fie hidratat. Medicul a declarat că cei care își duc copilul la urgențe îl supun unui risc epidemiologic crescut.
Copilul trebuie să fie hidratat când are febră
„E mult mai bine pentru copil, atunci când are febră, să rămână acasă, să fie hidratat, să primească vitamina C, antitermice, adică siropuri cu paracetamol sau ibuprofen”, mai spune medicul.
Însă, continuă specialistul, cel mai important aspect este respectarea hidratării copilului, a repausului și izolarea. „E foarte greu pentru copil să-l duci într-o colectivitate, într-o sală de așteptare la medicul de familie sau la unitatea de primiri urgențe, la centrele de pediatrie, la centre de permanență pentru că-l supui unui risc epidemiologic crescut”.

Spital. Sursa foto Dreamstime
În sălile de așteptare ale cabinetelor medicale se prezintă pacienți cu afecțiuni diferite. „Sunt alți copii cu alte viroze și atunci trecem dintr-o viroză în alta. De ce să riscăm dacă cel mic nu se află într-o stare gravă?”
Când trebuie sunat medicul de familie
Dacă febra durează mai mult de trei zile, copilul nu mănâncă, nu se hidratează, are o stare generală proastă, dacă în perioadele fără febră crescută nu se joacă, nu are un comportament normal, atunci trebuie sunat medicul de familie.
„Dar nu este neapărat nevoie să mergem fizic la cabinet. Medicul de familie poate fi consultat și online, și la telefon”, recomandă dr. Emiliana Costiug. „În acest fel, vom feri copilul de alte viroze pe care le-ar putea lua de la ceilalți pacienți aflați în sala de așteptare.
Atenție, însă! Există medici de familie care te primesc doar cu programare și medici care te pot primi urgent, „între pacienți”. Trebuie să știi exact cum procedează medicul tău. Dacă te primește, mergi direct la el, dacă nu, recomandat este să te adresezi unui spital sau să chemi Ambulanța”, a spus aceasta pentru Adevărul.

