Cum călătorești ieftin cu avionul. Cele mai tari sfaturi

Cum călătorești ieftin cu avionul. Cele mai tari sfaturiZboruri. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Pentru a face față cu bine situațiilor neplăcute atunci când călătorești, însoțitorii de zbor au pregătit câteva recomandări utile care să ne ajute să gestionăm orice probleme apărute în timpul plecărilor.

Astfel, aceștia recomandă o perioadă anume în care să eviți să-ți cumperi bilet, dar au vorbit și despre motivul pentru care e bine să eviți să îți pui bagajul la cală.

Alege cursele de dimineață

Însoțitorii de zbor sugerează că întârzierile în lunile aglomerate de vară pot fi dificil de evitat, însă recomandă călătoriile cu cursele de dimineață. Optând pentru aceste zboruri, există riscuri mai reduse de a fi afectați de efectul de domino al unei zile pline de anulări și întârzieri de zboruri.

„Te confrunți cu mai puține întârzieri și mai puține efecte ale condițiilor meteo dacă poți urca în primul zbor al zilei, decât dacă aștepți până după-amiaza”, spune Andrew Henderson, care lucrează de 20 ani ca însoțitor de zbor.

Zilele aglomerate, de evitat

Henderson a menționat că majoritatea pasagerilor doresc să călătorească vineri seara sau luni dimineața, ceea ce va determina o aglomerare intensă în ambele zile. „Dacă poți pleca marți, de exemplu, este mai puțin probabil să dai de atâtea persoane sau probleme cât ai avea dacă ai alege un zbor vineri la ora 17.00, când e aglomerat”.

Escalele scurte nu sunt o alegere bună

Rich sugerează că, deși cea mai ieftină opțiune de călătorie poate avea o durată minimă de tranzit, merită întotdeauna să plătești mai mult sau să cauți alte opțiuni ale companiilor aeriene pentru a avea timp să prinzi cursa de legătură, mai ales în cazul unor întârzieri.

Andrew subliniază că acest sfat este esențial, în special pentru zborurile internaționale. „Întotdeauna vedem oameni alergând de la un avion la altul prin terminale”, spune Rich Henderson, care lucrează ca însoțitor de zbor de 10 ani.

Mereu să ai de mâncare la tine

Însoțitorii de zbor recomandă călătorilor să nu se bazeze prea mult pe mesele servite în avion, deoarece există întotdeauna riscul ca avionul să decoleze târziu sau ca ofertele culinare să nu fie pe placul fiecăruia. Însoțitorii de zbor recomandă să avem și o sticlă de apă în bagaj.

Nu te baza pe compania aeriană ca sursă principală de hrană. Dacă poți lua la tine un baton de cereale au alte alimente ambalate, eu zic să faci asta. Și apoi, dacă există mâncare disponibilă în avion, este doar un bonus”, spune Rich.

Nu îți pune bagajul la cală

„Dacă nu poți împacheta totul într-o geantă mică, atunci probabil că ai făcut bagajul greșit”, spune Rich.

Avertizând că riscul de pierdere a bagajelor este destul de mare, însoțitorii de zbor subliniază că trebuie să avem în vedere întreaga călătorie, chiar și atunci când bagajul ajunge la destinație. O geantă mare poate fi dificil de manevrat pe trotuare înguste, în pante sau pe scări.

Biletele trebuie cumpărate din timp

Însoțitorii de zbor ne sfătuiesc să achiziționăm bilete de avion pentru sezonul opus, dacă dorim să beneficiem de cele mai bune oferte. În acest moment, ar fi oportun să ne planificăm vacanțele de Crăciun și Revelion și să începem să căutăm bilete ieftine.