Cipru. Sursa foto: Dreamstime.com
Din cuprinsul articolului
Se aude tot mai des în mass-media faptul că dacă SUA și Danemarca ajung la un conflict, NATO nu va mai exista. Evident, este o afirmație care nu ține cont de precedentele istorice.
Grecia și Turcia aderă la NATO înaintea RFG!
Grecia și Turcia au aderat la NATO la 18 februarie 1952. Rămase în zona de influență occidentală, cele două state erau puncte de rezistență care să prevină avansul URSS în timpul Războiului Rece. RFG a aderat la NATO, organizație fondată la Washington DC la 4 aprilie 1949, în data de 6 mai 1955.
Ciprul, independența și Tratatul de Garantare
Ciprul este o insulă care face parte din moștenirea lumii grecești antice. La finalul epocii bizantine, intrată sub control otoman, Insula Cipru a fost posesiune otomană până în 1878, când a fost cedată Marii Britanii. Independența Ciprului s-a proclamat în anul 1960. Pentru că în Cipru, erau două comunități, turcă, majoritară în nord (dar minoritară la nivelul insulei) și greacă majoritară și în centrul și sudul insulei, dar și la nivelul populației cipriote.
La 16 august 1960, Cipru, Grecia și Turcia au încheiat Tratatul de Garantare. Practic, cele două state, Turcia și Grecia garantau independența Ciprului, iar Ciprul se angaja să nu devină parte a unei alianțe politice sau economice.
Dictatura Coloneilor, miza numită Cipru
Deși membră NATO, Grecia cunoaște pe 21 aprilie 1967, instaurarea unei dictaturi militare de dreapta, numită Junta Coloneilor. Dictatura a rămas până pe 24 iulie 1974, când s-a prăbușit sub presiunea internă dar și din cauza unei situații care, practic, a pus NATO într-o situație delicată.
Coloneii au imaginat un plan de a da o lovitură de stat în Cipru. Lovitura de stat s-a produs pe 15 iulie 1974. Folosindu-se de partizanii lor radicali din Cipru, ei doreau să fie dat jos președintele legitim al țării, pentru a veni un regim pro-grec, iar insula să se unească în final cu Grecia. Turcia, considerând că Tratatul din 1960 este încălcat (lovitura de stat reușise la Nicosia pe 15 iulie 1974), a decis să declanșeze „Operațiunea Attila”, pe 20 iulie 1974.
Confruntarea militară între două state NATO
La 24 iulie 1974, la Atena, Dictatura Coloneilor se prăbușește. Luptele din Cipru s-au derulat între 20 iulie și 18 august 1974. Trupele turcești au ocupat nordul Ciprului, inclusiv partea de nord a capitalei, Nicosia. În total, suprafața ocupată de turci a fost de 37%.
ONU nu a recunoscut nici lovitura de stat a grecilor nici invazia turcilor. Grecia și Turcia erau state membre NATO. Turcia a fondat Republica Ciprului de Nord, nerecunoscută internațional, pe 15 noiembrie 1983. Un zid separă și astăzi (chiar dacă a fost demolat în mare parte) cele două părți ale capitalei Ciprului.
Pierderile suferite de părțile beligerante!
Grecii au avut 88 militari decedați, 83 militari dispăruți și 148 răniți. Ciprioții greci au pierdut 309 soldați, 909 dispăruți și au avut 1141 răniți.
Turcii au pierdut 20 avioane, au avut între 498 și 2000 morți, precum și 1200 răniți. Ciprioții turci au pierdut 340 soldați și 1000 militari au fost răniți. Așadar, soldați NATO s-au confruntat între ei aproape o lună, cu pierderi de ambele părți. Conflictul s-a încheiat cu divizarea insulei Cipru. Grecia a aderat la UE pe 1 ianuarie 1981. Turcia a început negocierile de aderare în 1986, ele fiind în prezent înghețate. Cipru a aderat la UE cu partea sudică, pe 1 mai 2004.
Grecia și Turcia se confruntă periodic în Marea Egee! Miza: minuscula insulă Imia/Cardak!
Marea Egee a fost în perioada Greciei Antice, în Imperiul Roman, în Imperiul Roman de Răsărit, Imperiul Bizantin, Imperiul Otoman o „mare internum”, adică o mare interioară. După Tratatele de la Sevres din 1920 și Lausanne din 1923, Grecia și Turcia și-au trasat frontiera maritimă pe principiul cunoscut al liniei mediane. Adică, se trasează o linie mediană între cele mai avansate puncte terestre ale litoralului grec și ale litoralului turc. Conformația insulelor din Egeea (Marea Egee nu are platou continental, insulele sunt de fapt vârfuri stâncoase ale unui teritoriu străvechi scufundat în mare) nu permite utilizarea ideală a principiului liniei mediane.
Undeva între cele două state, există o insulă mică. Grecii îi spun Imia. Turcii o consideră o poartă de intrare pe teritoriul lor maritim și de aceea îi spun „Cardak” (noi spunem astăzi „cerdac” la partea acoperită sau semi-închisă a intrării unei case, occidentalii îi spun marchiză). Au fost numeroase incidente, în care soldați curajoși greci sau turci se duc și pun steagul țării lor pe insulă. Uneori turiștii greci sau turci sunt întorși de paza de coastă „a celuilalt”, considerându-se că au trecut accidental frontiera maritimă.
Este emblematic cazul unui pilot turc care s-a catapultat după ce avionul său s-a defectat și urma să se prăbușească. A ajuns pe Insula Cardak/Imia și a refuzat ajutorul Pazei de Coastă Elene care a ajuns prima la el, considerând că insula este turcească, deși era grav rănit, el preferând să moară dacă Paza de Coastă Turcă nu ajungea la el.
În concluzie, în 1974, două state membre NATO s-au confruntat sângeros în Cipru, insulă neutră. Conflictul a rămas unul înghețat, Ciprul și Grecia sunt membre ale UE, Grecia și Turcia sunt membre ale NATO. Undeva, nerecunoscută, există din 1983, Republica Ciprului de Nord și un zid care străpunge Nicosia...
