Când ar putea merge Nicușor Dan în SUA. „O vizită este un punct simbolic important”

Când ar putea merge Nicușor Dan în SUA. „O vizită este un punct simbolic important”nicusor dan donald trump / sursa foto: presidency.ro

O vizită oficială în SUA reprezintă un moment simbolic important, însă relația bilaterală se construiește printr-un efort constant de diplomație și prin numeroase discuții la nivel tehnic, potrivit președintelui Nicușor Dan. După Summitul NATO de la Ankara, șeful statului a susținut că există evoluții pozitive în privința obiectivelor României..

Nicușor Dan, despre o posibilă vizită în SUA

„Pe relaţia cu Statele Unite, bineînţeles că o vizită este un punct simbolic important, chiar foarte important, dar dincolo de asta există o muncă de diplomaţie, de diplomaţie economică, există zeci sute de întâlniri pe multe paliere tehnice în care cele două părţi ale relaţiei bilaterale în mod legitim încearcă să îşi promoveze interesele”, a spus preşedintele Nicuşor Dan, la Ankara.

Romania SUA

Romania SUA. Sursa foto: AI

Care sunt obiectivele României în relația cu SUA

Liderul de la Cotroceni a explicat că prioritățile României în relația cu Statele Unite vizează atât componenta de securitate, cât și consolidarea legăturilor economice.

„Eu am spus foarte clar, de mai multe ori, care sunt interesele noastre pe această relaţie bilaterală, păstrarea sau extinderea prezenţei militare şi extinderea prezenţei economice. Şi pe asta, de luni de zile, sunt progrese”, a mai spus şeful statului.

Ce urmează

România va primi, luna aceasta, o delegație oficială importantă din Ucraina pentru continuarea discuțiilor tehnice privind producția comună de drone, a anunțat miercuri președintele Nicușor Dan, într-o declarație video publicată pe pagina sa de Facebook.

Șeful statului s-a arătat încrezător că negocierile dintre cele două părți vor duce la rezultate concrete în următoarele luni.

„Chiar luna aceasta o să existe o vizită a unei delegaţii foarte consistente ucrainene în România, în care să avansăm din punct de vedere tehnic şi sunt optimist că o să ajungem la rezultate, într-un interval de câteva luni”, a declarat Nicuşor Dan.

Declarațiile vin după ce președintele Ucrainei a anunțat, la summitul NATO de la Ankara, semnarea unor acorduri similare privind dronele cu Danemarca, Olanda și Estonia.

Nicușor Dan anunță pașii pentru producția de drone. De ce alte state au un avantaj în acest moment

Nicușor Dan a explicat că aceste state au pornit mai devreme astfel de proiecte și beneficiază de un avantaj logistic și contractual, având în vedere programele de sprijin începute în urmă cu doi sau trei ani și resursele financiare disponibile.

Potrivit șefului statului, în aceste parteneriate producția de drone și sisteme antidrone are loc pe teritoriul țărilor implicate, însă, pentru moment, echipamentele realizate sunt trimise către Ucraina.

Președintele a mai transmis că România a semnat deja acordul-cadru cu Ucraina în domeniul dronelor, iar vizita delegației ucrainene va avea rolul de a stabili detaliile tehnice și industriale pentru punerea proiectului în aplicare.