Cancer. Sursa foto: PDPics/ Pixabay
Din cuprinsul articolului
Cancerul, boala care a învins cunoscuți lideri români. Încă din Evul Mediu și până în a doua jumătate a secolului XX, maladia a pus capăt vieții unor politicieni români de primă linie.
Cancerul a figurat în diagnosticele atestate în cazul Regelui Ferdinand, lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și al Anei Pauker. În cazul lui Ștefan cel Mare, se consideră că ar fi putut să fie cauza morții sale. Diabetul și guta ar fi fost, la rândul lor, diagnostice analizate de istorici.
Ștefan cel Mare - cel mai probabil diagnostic, un cancer osos
În 1462, Ștefan cel Mare avea 24 de ani. La asediul Chiliei, nereușit, el a fost rănit la gleznă. S-a spus că acea rană nu i s-a închis niciodată. Se știe că pe la 65-66 de ani, prin 1503-1504, el era suferind din cauza rănii de la picior. În opinia specialiștilor, guta și diabetul cad ca diagnostice pentru că i-ar fi fost fatale mult mai devreme. În plus, nu i-ar fi permis să aibă activitatea militară pe care a avut-o până la 1503.
Se consideră că rana, tratată necorespunzător sau vindecată incomplet ar fi fost semnul unui cancer osos. Acesta s-ar fi acutizat până la stadiul final. Constituția atletică și nefiind cunoscut pentru excese culinare și bahice l-au ajutat pe domnitor să „ducă boala pe picioare” timp de 42 de ani! Ștefan ce Mare avea undeva la 66 ani în momentul morții fiind născut pe la 1438. Medici venețieni, germani și chiar orientali au încercat cauterizarea pentru a limita necrozarea țesutului și creșterea tumorii. Era cel mai avansat tratament al epocii. Din păcate, la 2 iulie 1504, Ștefan cel Mare a decedat la Suceava.
Cancerul - boala fatală pentru Regele Ferdinand
Cancerul a fost diagnosticul fatal pentru al doilea rege al României. Regele Ferdinand se încoronase oficial la 15 octombrie 1922, deși domnea din 10 octombrie 1914. În 1925, Regele începuse să slăbească vizibil. Medicul fostului rege, Carol I, I. Mamulea a intuit că regele nu se simțea bine. Totuși, în acel moment, Edouard Romalo avea calitatea de medic curant, dar cunoștințele sale de boli interne erau reduse.
Regele Ferdinand a fost un rege care nu a ținut vreodată un regim strict. Contemporanii își amintesc că era genul de om care putea mânca friptură la orice oră, din zori și până târziu în noapte. Micul dejun pentru el și Maria atât cât au fost prinți și cât au fost regi era luat separat de copiii lor. Așa se întâmpla și cu celelalte mese ale zilei. Regele nu mânca niciodată la micul dejun ce mănâncă oamenii de obicei, dimineața, adică unt, brânză, dulceață. Cafeaua băută de Ferdindand era asezontată obligatoriu cu friptură (vacă, vițel) la tavă sau șnițel, garnitură de cartofi și ochiuri. Consuma uneori miere și fructe. I se spunea ”English breakfast”.
Regina Maria, amantul ei Barbu Știrbei, cumnatul lui Ionel Brătianu au decis să consulte opinia doctorului Mamulea. I s-au recomandat tratamente balneare în stațiuni occidentale cunoscute pentru succesul vindecării bolilor legate de nutriție. Presa anti-liberală începuse încă din 1925 să acuze că suveranul ar fi bolnav și că e influențabil de Brătianu. Șocul din 1926, când regele a trebuit să-și scoată fiul din linia succesorală s-a repercutat negativ. Ferdinand a slăbit și mai mult. Dr. Romalo a practicat un tușeu rectal și a stabilit diagnosticul: cancerul la colon era avansat. El a recomandat un consult la unul din oncologii celebri francezi, Dr. Raoul Bensaude.
Diagnosticul a fost confirmat. Cancerul a avansat iar operația de înlăturare a tumorii i-a provocat chinuri regelui. Cancerul l-a învins, pe 10 iulie 1927, când Ferdinand a decedat. În ultimele luni din viață, avusese practicată o operație dură menită să-i asigure evacuarea fiziologică. Locuia într-un cort în curtea Palatului Pelișor, construit pentru el și pentru Regina Maria de unchiul lor, Regele Carol.
Cancerul fatal pentru Dej
Cancerul i-a fost fatal și lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Acesta se simțea relativ bine ca urmare a unor investigații făcute în vara lui 1964, la Spitalul Elias. Avusese unele neplăceri, dar era fumător înrăit și se considera că erau afecțiuni normale. Totuși, la finele lui 1964 și în ianuarie 1965, starea s-a agravat brusc.
S-a pus problema extirpării vezicii urinare, ceea ce însă nu a fost făcut pentru că Dej era numărul 1 al partidului și i s-ar fi redus brusc activitatea. În februarie-martie 1965, Dej s-a simțit tot mai rău. Abia a putut merge la un vot în organizația București. A ținut un discurs greoi în public și la televizor.
Cancerul se generalizase rapid. Plămânii erau afectați iar Dej a decedat la 19 martie 1965.
Ana Pauker s-a tratat de cancer în URSS mulți ani
Ana Pauker fusese rănită la mijlocul anilor 30, la plămâni și la picior. Glonțul din picior nu i-a fost niciodată extras. Închisă din 1935, condamnată ăn 1936, face închisoare. Este dată la schimb cu un unionist basarabean închis de sovietici și ajunge în URSS în 1941. Revine în toamna lui 1944. Până la epurarea din 1952, este practic cea mai puternică femeie din România.
Totuși, prin 1950, Ana Pauker primește diagnosticul: cancerul mamar. În iunie, în acel an, face investigații în URSS. Se pregătește pentru operație în Stațiunea sovietică Soci de la Marea Neagră, unde mergea și Stalin. Încă de prin 1947, Stalin începuse să nu mai aibă încredere în Ana Pauker, dar Dej nu reacționează. O va face abia în 1952. Deja Ana Pauker lupta cu cancerul mamar. Se interna frecvent la Colentina și urma tratamente acasă. Operația din iunie 1950, de la Moscova, păruse că ar fi reușit iar cancerul ar fi fost cumva localizat și oprit din evoluție.
După mazilire, Ana Pauker este anchetată, este scoasă din viața publică. Îi revine cancerul. Are o simplă leafă de traducătoare la Editura Politică deși nu poate semna. Se va stinge pe 3 iunie 1960, în casa ginerelui ei, Dr. Brătescu.
