Cancelarul federal german Merz va avea prima întrevedere cu Trump

Cancelarul federal german Merz va avea prima întrevedere cu TrumpFriedrich Merz / sursa foto> Wikipedia

Cancelarul federal german Friedrich Merz, care și-a preluat funcția pe 6 mai, va avea joi prima sa întrevedere cu președintele american Donald Trump, care îl va primi la Casa Albă, a anunțat sâmbătă purtătorul de cuvânt al guvernului german Stefan Kornelius.

Friedrich Merz, gata de prima întrevedere cu Trump

Sunt programate o întrevedere între cei doi lideri la Casa Albă, un prânz comun și un eveniment de presă ulterior, a precizat Stefan Kornelius. Această întrevedere va avea loc cu ocazia primei deplasări oficiale a lui Merz în SUA săptămâna viitoare, pe fondul tensiunilor legate de Ucraina și de războiul comercial declanșat de Donald Trump, care a impus sau a amenințat să impună o serie de tarife vamale partenerilor săi.

Trump

Trump / sursa foto: dreamstime.com

Aceștia or aborda problema comerțului, situația din Orientul Mijlociu și „eăzboiul de agresiune al Rusiei contra Ucrainei”, precum și relațiile între cele două țări, a mai anunțat purtătorul de cuvânt. Merz și Trump au avut deja mai multe convorbiri telefonice.

Din cauza importanței exporturilor pentru economia sa, Germania este foarte îngrijorată de repercusiunile războiului comercial lansat de Washington. Prima economie europeană a trecut prin mai mulți ani de recesiune și este de facto în stagnare din 2018.

Germania, cel mai mare furnijor de ajutor militar pentru Kiev

Germania este și cel mai mare furnizor de ajutor militar pentru Kiev, după SUA.

Zelenski

Zelenski / sursa foto: dreamstime.com

Donald Trump susține că vrea să pună capăt cât mai repede ofensivei la scară mare declanșată de Rusia împotriva Ucrainei în urmă cu peste trei ani. Însă în timp ce europenii vor să înăsprească sancțiunile contra Rusiei pentru a o constrânge la un armistițiu în Ucraina, ei încearcă să facă față și atitudinii ambivalente a lui Donald Trump, care își afișează nerăbdarea, agită amenințări, fără a trece la fapte concrete.

Friedrich Merz, discuție serioasă cu Kievul

Cancelarul german, Friedrich Merz, s-a angajat miercuri să ajute Kievul să producă, atât în Ucraina, cât și în Germania, rachete cu rază de acțiune lungă, susceptibile să îi permită să lovească teritoriul rus în adâncime.