CAMPANIE EVZ. Uite, pentru ce îți cere votul! Tăriceanu vrea locul 7 în Europa
- Mircea Marian
- 23 octombrie 2014, 00:00
Fostul premier are un program politic în care încearcă să se prezinte drept un lider european.
Proiectul de prezidențiabil al candidatului independent Călin Popescu Tăriceanu se intitulează „România, a șaptea putere a Europei”. „Este un proiect de țară care, în esență, își propune dezvoltarea României la nivelul potențialului uman, teritorial și geopolitic pe care îl deține. După aderarea la NATO și UE, este al treilea proiect de țară al României”, afirmă Tăriceanu.
Sancțiuni penale pentru sentințe greșite
Justiția. Fostul premier propune instituirea răspunderii penale și materiale pentru magistrații români care au dat sentințe ce au dus la condamnarea României la CEDO. În plus, el crede că societatea civilă ar trebui să fie mai bine reprezentată în CSM, ponderea reprezentanților ei în această instituție urmând să fie mai mare. Tăriceanu dorește o autonomie mai mare a Inspecției Judiciare din cadrul CSM, urmând ca aici să fie încadrați, eventual, „magistrați retrași din activitatea curentă”.
Sistemul politic. Tăriceanu susține modificarea Constituției, astfel încât aleșii de la nivel local și național să poată fi revocați. La Curtea Constituțională ar urma „o reformă” prin modificarea procedurilor de numire și „eliminarea ingerințelor politicului”, dar Tăriceanu nu oferă mai multe detalii.
Politica externă. „România nu poate să se dezvolte decât prin raportarea la destinul său european. Avem nevoie de Europa, iar Europa are nevoie de noi”, declamă Tăriceanu. El își propune atragarea a 60% din fondurile structurale, apreciind că PIB-ul potențial ar putea crește cu 1,6%. În ceea ce privește parteneriatul cu NATO, fostul premier scrie: „Astăzi înțelegem nu doar importanța alianței Nord Atlantice, ci și nevoia de implicare mult mai susținută a României în efortul NATO, în politica de securitate pe care noi, alături de toți colegii alianței, trebuie să o promovăm în regiune și în lume”.
Economie. „Bursa trebuie să depășească faza sa artizanală de astăzi”, propune fostul lider al PNL. În plus, el apreciază că este necesară o nouă politică industrială.
Inițiativa suspendării președintelui, torpilată de aliații din PSD
Cea mai controversată propunere a candidatului Tăriceanu a fost cea a suspendării președintelui Traian Băsescu, care l-a pus întro situație dificilă pe Victor Ponta. Liderul PSD nu dorea să se ajungă la o astfel de măsură, dar nu putea să spună public. Până la urmă, Ponta a tras de timp până în momentul în care acest proiect al aliatului său a fost uitat. O altă decizie a lui Tăriceanu care a provocat discuții aprinse a fost suspendarea lucrărilor Senatului pe perioada campaniei electorale, în condițiile în care Camera Deputaților și-a continuat activitatea. Principalii beneficiari ai deciziei lui Tăriceanu au fost senatorii Ecaterina Andronescu și Șerban Mihăilescu, întrucât s-a amânat o decizie, la solicitarea DNA, de începere a urmăririi penale în dosarul Microsoft. Fostul premier PNL a fost criticat și pentru faptul că i-a integrat pe parlamentarii săi, din PLR, în grupul Partidului Conservator. Această alianță a avut loc la câteva săptămâni de la condamnarea lui Dan Voiculescu la zece ani de închisoare. Gafa cea mai mare pe care a făcuto Tăriceanu a fost când, într-o emisiune de televiziune, a rebotezat romanul lui Mircea Eliade, spunându-i Meitrei, în loc de Maitreyi.
Watson îl susține
Susținătorul cu cea mai mare notorietate este Sir Graham Watson (foto), fostul lider al grupului ALDE din Parlamentul European. „Sunt încântat să vă trimit acest mesaj de susținere, un mesaj plin de speranță pentru viitorul României. În Călin Popescu Tăriceanu regăsiți un om al experienței, un om al abilității, un om al integrității și eu sper că el are de jucat un rol important pentru viitorul României”, este mesajul public al lui Watson. În rest, alături de Tăriceanu se află doar membrii PLR, deși, datorită problemelor la înregistrarea acestei formațiuni, fostul premier este obligat să candideze ca independent. Interesant este faptul că fostul liberal Mircea Diaconu nu și-a anunțat sprijinul, actorul anunțând că, probabil, nu va merge la vot.
Cititorii „Evenimentului zilei” pot comenta ofertele electorale ale candidaților prezentați în cadrul campaniei „Uite, pentru ce îți cere votul!” la tel. 021.202.20.00 sau pe adresa offi ceredactie@evz.ro