Camilla Parker pune umărul la eradicarea unei plăgi care macină societatea din Marea Britanie

Camilla Parker pune umărul la eradicarea unei plăgi care macină societatea din Marea Britanie Camilla. Sursa foto: Arhiva EVZ

O mare problemă a apărut și în Marea Britanie din cauza blocajului creat de pandemia de coronavirus în ultimul an.

Pandemia de coronavirus a creat mari probleme și din punct de vedere al violenței domestice. Conform statisticilor, în primele locuri ale acestui trist clasament se regăsește și Marea Britanie. Acolo unde există tot mai multe neînțelegeri în cupluri. Și asta din cauza lockdownului.

În aceste condiții, companiile feroviare din Regatul Unit au decis să acorde călătorii gratuite tuturor persoanelor care pleacă de acasă pentru a evada din violența domestică. Atitudine a luat și Camilla Parker, cea de-a doua soție a prințului Charles. Ducesa de Cornwall a salutat această inițiativă a transportatorilor de pe calea ferată, conform retetesivedete.ro.

Camilla Parker, încântată de inițiativa companiilor feroviare

„Rail to Refuge” este o inițiativă comună stabilită între companiile feroviare și organizația de sprijin a femeilor, Women’s Aid. Parteneriatul oferă o călătorie feroviară gratuită femeilor care decid să fugă de acasă pentru a scăpa de abuzurile domestice, conform sursei citate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cei care fug de violența domestică merg spre zone de refugiu și primesc gratuitate pentru transport. Acest demers a apărut anul trecut, atunci când Marea Britanie se afla pentru prima dată în carantina impusă de pandemie. Inițiativa a fost prelungită până spre finalul lunii martie a acestui an. Apoi, din nou, programul respectiv a fost prelungit.

„Blocarea în case a fost grea pentru toată lumea”

În cadrul unui mesaj video, Camilla a spus că este încântată de decizia luată de companiile de trenuri din Marea Britanie. Care au extins o inițiativă care trebuia să se , oferind în continuare călătorii gratuite cu trenul pentru cei care fug de abuzurile domestice. Reprezentanții companiilor de căi ferate britanice au înțeles ce rol importat joacă programul. Astfel că au decis să îl continue.

„Blocarea în case a fost grea pentru toată lumea. Dar pentru supraviețuitorii abuzurilor domestice, acest lucru a pus viața în pericol. Sunt încântat să aud că companiile de trenuri din Marea Britanie extind programul Rail to Refuge pentru mai mult timp pentru a oferi călătorie gratuită către un refugiu sigur pentru cei care fug de abuzuri domestice”. A afirmat Camilla.