Călin Popescu Tăriceanu: Parlamentul nu va primi indicaţii politice
- Ioana Tomescu
- 30 martie 2015, 12:20
Călin Popescu Tăriceanu consideră că procedura în cazul votului din Senat pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova a fost îndeplinită, astfel că reluarea votului nu este posibilă. Totodată, el a declarat că independenţa Parlamentului e un principiu de la care nu va abdica şi că senatorii votează cum consideră şi nu ascultă ordine de la nimeni.
"Nu ştiu dacă este o intenţie serioasă de reluare a votului, dar reluarea votului nu se poate face decât dacă există, cum se întâmplă poate uneori, o defecţiune în sistemul de vot, dacă unii dintre membrii Camerei nu pot să voteze, dar nu este cazul. Pentru un vot care unei părţi din membrii Parlamentului nu este convenabil, nu se poate relua votul. Procedura a fost îndeplinită, nu a existat nicio sesizare, nicio contestaţie a votului sau a procedurii utilizate, aşa încât nu poate fi acceptabil un astfel de demers", a susţinut Tăriceanu, citat de Agerpres.
Preşedintele Senatului a mai spus că nu va abdica de la principiul separaţiei puterilor în stat şi că Parlamentul nu va primi indicaţii politice.
"Am dat un mesaj puternic, foarte clar şi bine înţeles de toţi cei care sunt vizaţi la nivel instituţional privitor la independenţa Parlamentului şi la principiul separaţiei puterilor în stat. Acesta este un principiu de la care nu am intenţia să abdic. Parlamentul nu va primi indicaţii politice cum să voteze de la nicio altă instituţie. Votul imperativ este nul. Membrii Parlamentului au dreptul să voteze aşa cum cred, pe baza audierii celor care sunt în anumite cauze, pe baza informaţiilor pe care le au, pe baza raportului pe care Ministerului Public îl înaintează Parlamentului în cazul în care se cere încuviinţarea reţinerii, arestării preventive sau urmărirea penală. Fiecare parlamentar consideră individual cum trebuie să voteze şi nu ascultă ordine de la nimeni", a spus Tăriceanu.