Călin Popescu Tăriceanu: Alina Gorghiu, un fel de Ana Pauker. Cred că ar trebui să o numim Alina Gorghiu-Dej

Călin Popescu Tăriceanu: Alina Gorghiu, un fel de Ana Pauker. Cred că ar trebui să o numim Alina Gorghiu-Dej

Copreşedintele noii formațiuni ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, astăzi, că Alina Gorghiu, copreşedinte PNL, este "o urmaşă demnă a Anei Pauker" şi că ar trebui să i se spună "Alina Gorghiu Dej".

În discursul susţinut în faţa delegaţilor la Congresul Extraordinar de fuziune PLR-PC, Tăriceanu a adăugat că noul PNL este condus şi de "locotenenţi ai lui Traian Băsescu".

"Mai este un partid pe scena politică românească ce se defineşte ca fiind liberal sau care, în fine, s-a definit odinioară ca fiind liberal. Astăzi, după părerea mea, a rămas numai numele. Acest partid este condus de o persoană care, aşa cum o văd, uitându-mă la ea, urmărind-o în spaţiul public, este un fel de Ana Pauker, o urmaşă demnă a Anei Pauker. Cred că ar trebui să o numim Alina Gorghiu-Dej. Alături de ea, am văzut că acest partid este condus de un pluton de locotenenţi ai lui Traian Băsescu. Acesta este, din păcate, PNL de azi. Aşteptările mele de la acest partid sunt nule şi cred că aşa văd lucrurile şi din ce în ce mai mulţi cetăţeni", a susţinut Tăriceanu.