Călin Georgescu a fost preluat de polițiști. Reacția Exclusivă a avocatului politicianului. Update

Călin Georgescu a fost preluat de polițiști. Reacția Exclusivă a avocatului politicianului. UpdateCălin Georgescu. Sursa foto: INQUAM

Update. 19.00: Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a fost preluat de forțele de ordine direct de la domiciliul său și transportat la Arestul Central. Acțiunea polițiștilor vine în urma hotărârii emise de Curtea de Apel București, care a dispus măsura arestării preventive pe numele acestuia.

Echipajele de poliție au sosit la locuința lui Călin Georgescu marți, în jurul orei 17.50, având ca scop punerea în aplicare a mandatului de executare emis de instanță.

Update 18.34: Completul de judecată a făcut publică decizia:

„Respinge ca nefondate contestațiile formulate de contestatorii-inculpati. Admite contestația formulată de PICCJ-DIICOT. Desființează încheierea contestată și, pe fond, rejudecând, dispune urmatoarele: Admite propunerea formulată de PICCJ-DIICOT de luare a măsurii arestării preventive privind pe inculpați. Dispune arestarea preventivă a inculpaților pe o perioadă de 30 de zile. Definitivă”.

Avocatul Mircea Sinescu, apărătorul lui Georgescu, a declarat pentru EVZ: „Este o soluție halucinantă! Din păcate, hârtia suportă orice! Chiar și în camera de chibzuință!”.

Update: 17.40: Călin Georgescu a ajuns acasă și a intrat. Probabil că își ia bagajul și pleacă la Poliția din Mogoșoaia. În timp de 24 de ore trebuie să se prezinte sau să urmeze polițiștii.

Update: 17.35: Magistrații au decis. Călin Georgescu își va petrece următoarele 30 de zile în arest preventiv. Aceeași decizie a fost luată și pentru Ionel Rusen.

Niciunul dintre cei doi nu este la Curtea de Apel și ori se prezintă singuri, ori vor fi căutați de Poliție. Călin Georgescu si Ionel Rusen vor fi arestați preventi.

Decizia a fost dată de CAB în complet de divergență, în care a intrat al treilea judecător, Mirel Dragoș Nistor. Balanța a fost înclinată de judecătorul de divergență aflat la permanență în instanță, întrucât un alt judecător a fost împotriva arestării.

Curtea de Apel judecă, azi, contestația făcută de DIICOT la decizia Tribunalului București prin care s-a luat măsura controlului judiciar. DIICOT cere instanței arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a afaceristului Ionel Rusen.

Rusen, citat la DIICOT în aceeași zi în care se judecă contestația la CAB

Din informațiile EVZ, procurorul de caz l-a citat azi pe Ionel Rusen pentru a participa la percheziția informatică se va desfășura la telefonul ridicat în cursul percheziției domiciliare care a avut loc în ziua reținerii celor doi inculpați. Nu se știe, însă, cum va putea Rusen să se ducă și la instanță, și la DIICOT în aceeași zi.

După cum EVZ a relatat, dosarul privește plângerea făcută de Răzvan Leu în 2024 la DIICOT, după ce prima sa plîngerea, din 2022 a stat în nelucrare la Parchetul Tribunalului București până ce a fost reunită cu cauza de la DIICOT în cursul anului 2024. În plângerea făcută la DIICOT, Rusen l-a adăugat printre presupușii făptași ai unei înșelăciuni de 1,1 milioane pe Călin Goergescu, alături de Ionel Rusen și italianul Maximmiliano Arena. În dosar au fost efectuate până acum cinci comisii rogatorii.

Motivarea Tribunalului București. Argumentele pentru măsura controlului judiciar

Judecătorul Vlad Andriescu de la TMB a motivat luarea deciziei controlului judiciar arătând argumentele care l-au determinat să nu ia decizia arestării preventive a celor doi. El nu a fost convins de procuror că fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu ar fi săvârșit, în mod concret, o infracțiune. Cel mai important argument este legat de faptul că procurorul nu a stabilit concret rolul fiecărui inculpat din acest dosar în care afaceristul Răzvan Leu a făcut plângere penală pentru că ar fi fost înșelat de Ion Rusen, italianul Maximiliano Arena. El l- indicat și pe Călin Georgescu în angrenajul unei scheme financiare prin care se consideră păgubit cu 1,1 milioane euro.

Judecătorul a concluzionat că suma calculată de procurori, deși este mare, are rezonanță socială negativă mult redusă față de alte înșelăciuni. Conform motivării, parchetul va trebui “să își intensifice eforturile a existenței și a modalității de realizare în concret a infracțiunii” de înșelăciune și nu a existenței ”unei simple participații penale a mai multor persoane în calitate de autor, instigator sau complice la săvârșirea unei alte infracțiuni”.

Totuși, întrucât a ținut cont de stenogramele în care Georgescu și Rusen vorbeau de o plecare din țară după achiziționarea unei vile în Toscana, magistratul a luat decizia controlului judiciar și a impus interdicția celor doi inculpați de a nu părăsi țara.