Gelu Vișan îi acuză pe Ilie Bolojan și Alex Florența că urmăresc destabilizarea României. Ce spune despre cazul Georgescu

Gelu Vișan îi acuză pe Ilie Bolojan și Alex Florența că urmăresc destabilizarea României. Ce spune despre cazul GeorgescuBolojan. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul senator Gelu Vișan susține că o eventuală arestare a lui Călin Georgescu ar fi putut amplifica puternic tensiunile din societate. Mai mult, acesta afirmă că în spatele demersurilor judiciare s-ar afla un plan pentru provocarea unei stări de instabilitate.

Gelu Vișan vorbește despre o posibilă „scânteie”

Gelu Vișan susține că anularea alegerilor prezidențiale din 2024 a amplificat tensiunile din societate, ajungându-se, în opinia sa, la un nivel foarte ridicat. Fostul senator consideră că o eventuală arestare preventivă a lui Călin Georgescu ar fi putut declanșa proteste de amploare.

„Scânteia și Situatia de Urgență.
Marti dimineața Sistemul lovea de zor amnarul ca să obtină scânteia care ar fi dat foc la țară.
Da , pentru că eventuala arestare a lui Călin Georgescu ar fi SCÂNTEIA de care se ingrozeste orice societate. Tot circul făcut, dar mai ales presiunea publică creată de la anularea alegerilor din 2024, a ridicat tensiunea in societate la un nivel nemaintalnit in România din Decembrie 1989!

Nu e vorba de Mamaliga care explodează, asta e puțin, ci de SCÂNTEIA care dădea foc la țară!
Cu două ore înainte de pronunțarea sentinței, într-un interviu la o televiziune, am spus lucrul acesta: “- Responsabilitatea judecătorului este imensă, nemaintâlnită până acum, pentru ca o decizie de arestare ar arunca țara în aer”, susține el.

Gelu Vișan

Gelu Vișan. Sursa foto: Facebook

Fostul senator critică modul în care s-au desfășurat perchezițiile

În mesajul transmis, Gelu Vișan critică modul în care au ajuns în spațiul public imagini și informații despre obiectele ridicate în urma perchezițiilor. El susține că publicarea acestora în timpul anchetei ar fi contribuit la formarea unei anumite percepții asupra dosarului.

„Tot circul făcut începând de luni dimineața, cu capturi de pe obiecte care erau găsite la percheziție, obiecte fără nici o valoare juridică, TRANSMISE PRESEI DE CĂTRE PROCURORI ÎN TIMPUL PERCHEZIȚIEI(!!!!!!!!!!), arată un singur lucru:

Acolo erau niște procurori scăpați de sub control, control mental adică, o luaseră razna cu totul, și cineva, alți procurori de exemplu, ar fi trebuit să intre peste ei în casă în timpul percheziției și să-i aresteze pe loc!

Nu s-a mai întâmplat niciodată ca în timpul unei percheziții, procurorii să transmită televiziunilor fotografii ale obiectelor percheziționate, plus o interpretare tendențioasă a celor găsite, cum ar fi așa-zise legitimație, fără nici cea mai mică valoare judiciară.

Spargerea ușii cu berbecul, imaginile din casă transmise românilor în timpul percheziției, documentele din dosar date presei tot în timpul percheziției și a doua zi dimineața, arătau fix ca în perioada de glorie a cuplului de iubiți Kovesi/Coldea, care au nenorocit România și au distrus toată elita economică și politică a țării!

Asta după ce Nicușor Dan ne anunțase plin de emfază că NU vor mai fi date documente din dosare!”, mai spune acesta.

Gelu Vișan îl acuză pe procurorul Alex Florența

O parte importantă a mesajului este dedicată procurorului Alex Florența, pe care Gelu Vișan îl acuză că ar fi avut un rol central în dosarul lui Călin Georgescu.

„Procurorul Alex Florența, fost Procuror General, care în prezent ocupă funcția de procuror-șef adjunct al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), cel care a instrumentat toată această mizerie, e clar că e sărit de pe fix.

Alex Florența este pupilul lui Kovesi și al lui Coldea, omul de casă al lui Bolojan și a reușit să ducă nebunia lui Kovesi la nivelul de demență instituțională, a aruncat în aer toată credibilitatea DIICOT, care și așa era varză, și s-a și pișat în văzul lumii pe Nicușor Dan, care promisese public opiniei publice că nu se va mai face justiție televizată și nu vor mai fi date din dosare documente.

Pupincuristul ăsta de doi bani a reușit să inflameze toată România cu regia grețoasă pe care a făcut-o.

Știa că în speță NU există nimic care l-ar putea incrimina pe Călin Georgescu, și atunci a regizat un spectacol prost de sunet și lumini, care a oripilat opinia publică”, a adăugat fostul senator.

Vișan susține că DIICOT ar fi ignorat mesajele președintelui

Fostul senator susține că modul în care au fost făcute publice anumite informații din dosar ar contrazice declarațiile anterioare ale președintelui Nicușor Dan privind comunicarea documentelor din anchete.

„Aici trebuie spus ceva: DIICOT s-a pișat pe Nicușor Dan, a arătat că ceea ce spune Nicușor este o minciună ordinară sau, și mai grav, li se rupe de el. Cert este că DIICOT, la nivel de conducere, a arătat că micționează pe Nicușor și pe lege.

Interesant. Nu că m-ar interesa, dar arată cât de slab este Nicușor, care ne asigura că legea va fi respectată și nu vor mai fi date stenograme din dosare, iar acum, nu numai că s-au dat stenograme, dar s-au dat și fotografii ale obiectelor ridicate din casă, în timpul percheziției”, a scris fostul senator pe Facebook

Gelu Vișan invocă un episod mai vechi legat de dosarul lui Georgescu

În continuarea mesajului, Vișan face referire la un presupus episod mai vechi în care procurorul Alex Florența i-ar fi cerut lui Marius Iacob să îl aresteze pe Călin Georgescu.

„Nu am decât o singură explicație: Conducerea DIICOT a înnebunit, sau cel puțin Alex Florența, care trebuie arestat din birou mâine dimineață pentru că e un pericol public.

De altfel, Alex Florența, atunci când era procuror general, a mai dat buzna odată peste Marius Iacob, procurorul de caz în alt dosar instrumentat politic al domnului Georgescu, și i-a cerut să-l aresteze, iar răspunsul lui Iacob este și acum povestit de procurori:

„- Asta e prea mult!”

A ajuns Iacob să-i spună neterminatului ăsta că e prea mult, asta în condițiile în care Florența îi pregătise și camera de arest lui Georgescu!

Acum, ca să vedem cât este de mic omul, l-a trimis pe domnul Georgescu într-o cameră cu trei deținuți de drept comun, uite-așa, de-al dracu ce e el, că are putere”, susține el.

Fostul senator îl acuză pe Ilie Bolojan că ar urmări instituirea stării de urgență

Vișan își extinde acuzațiile și către premierul interimar Ilie Bolojan. El susține că acesta ar urmări crearea unei situații de instabilitate care să permită instituirea stării de urgență.

„Ce urmăreau ei prin această arestare? Indiferent ce urmăreau, și o să vorbim un pic despre asta, erau să arunce România în aer.

Tensiunea din societate este atât de mare, încât arestarea domnului Georgescu ar fi Scânteia care aruncă România în aer.

Sau dacă asta se dorește cu adevărat?

Acum câteva săptămâni, într-o postare, am arătat că Bolojan, cel care i-a dat ordinul lui Florența, dorește ANARHIE în România, pentru a rămâne la putere, și nu numai.

Felul în care jandarmeria a acționat în Piața Victoriei, nebunia pe care a creat-o cu prezența ilegală a polițiștilor în civil care au instigat oamenii la violențe, arată că Bolojan vrea Anarhie în țară”, mai arată el.

Vișan leagă perchezițiile de teoria unui plan pentru instituirea stării de urgență

Fostul senator susține că perchezițiile și reținerile despre care vorbește în mesaj ar face parte dintr-un plan mai amplu. El afirmă că obiectivul ar fi fost crearea unei situații care să permită instituirea stării de urgență.

„În ziua în care se judeca cererea DIICOT (a se citi a lui Florența) de arestare a lui Călin Georgescu, cu noaptea în cap, au mai fost zeci de percheziții în București și în șaisprezece județe și zeci de ciobani și protestatari au fost săltați din case, până seara toți primind „pe bandă rulantă”, prin niște abuzuri de drept oribile, arestare, pe repede înainte.

Toate aceste evenimente întâmplate luni și marți arată un singur lucru:

Am asistat la un plan foarte bine pus la punct din exterior, pus în aplicare de Ilie Bolojan de a crea Anarhie în România, și am fost la un pas de dezastru.

În cazul acesta, instituirea Stării de Urgență era obligatorie, iar Bolojan rămânea pe funcție încă șase luni cel puțin.

Am atras atenția în urmă cu săptămâni bune că asta dorește Bolojan: Instituirea Stării de Urgență, ca să nu mai plece din funcție.”

Gelu Vișan lansează și acuzații privind Curtea de Apel

În final, Vișan afirmă că se așteaptă ca presiunile asupra lui Călin Georgescu să continue și susține că acesta ar putea fi arestat la Curtea de Apel București.

„Florența, adică DIICOT-ul, a făcut contestație, cerând în continuare arestarea lui Călin Georgescu. În același timp, Bolojan creează o presiune fantastică de la Bruxelles, pentru a fi măcar guvernul Mureșan votat.

Sunt ferm convins că aceeași presiune vor pune Bolojan și Florența, împreună cu echipa Kovesi/Coldea, pe Curtea de Apel, pentru a-l aresta luni, pe 28 septembrie, pe Călin Georgescu”, explică el.

Vișan le cere susținătorilor lui Georgescu să meargă la Curtea de Apel

Gelu Vișan își încheie mesajul cu un apel adresat susținătorilor lui Călin Georgescu să fie prezenți luni, 28 septembrie, la Curtea de Apel București.

„De aceea trebuie să vă învingeți lașitatea și, începând de dimineață, de la ora 08, luni, pe 28 septembrie, trebuie să fim la Curtea de Apel București.

Ăștia, echipa Bolojan/Florența/Coldea/Kovesi, chiar îl vor arestat pe Călin Georgescu, și, așa cum ați văzut marți, singura apărare reală a domnului Georgescu suntem noi, cei care-i suntem alături.

Așa cum am spus, dacă domnul Georgescu va fi arestat, de vină vor fi cei care, din cauza lașității lor, stau în case.

Prezența noastră la Curtea de Apel nu este doar importantă, ci chiar mai mult decât necesară, pentru că ăștia nu se lasă”, a arătat acesta.

Gelu Vișan a lansat un mesaj pentru românii din străinătate l.

„V-am spus cine sunt, v-am spus ce vor, vor să omoare mișcarea naționalistă odată cu Călin Georgescu. Ați văzut la Tribunal, unde erau convinși că va fi arestat domnul Georgescu, că nu a fost niciun membru AUR. Nu a venit nici măcar unul marți la Tribunal, așa că nu vă bazați că o să vină la Curtea de Apel luni.

Eu zic să veniți toți cei care vă puteți deplasa, oricum, cu avionul, cu mașina, cu căruța, cu ce vreți voi, și cu ‘ciopâcul dacă vreți, la Curtea de Apel luni, pentru că, dacă domnul Georgescu va fi arestat, frica și lașitatea voastră l-au arestat, pentru că pe asta se bazează Sistemul:

Pe frica și lașitatea voastră.

Trebuie să vă căutați ultima resursă interioară de curaj și să fiți la Curtea de Apel luni.

Altfel, degeaba o să bo­ciți pe Facebook și pe TikTok, răul va fi fost făcut, va fi prea târziu de luni încolo.

Așa că, lăsați totul deoparte, învoiți-vă de la serviciu, învingeți-vă lașitatea, și ne vedem luni, 28 septembrie, începând cu 08 Dimineața, la Curtea de Apel București. Doamne Ajută!”, spune fostul senator Gelu Vișan.