Călin Georgescu se așteaptă să fie arestat: Se dorește spectacolul cătușelor
- Andrei Arvinte
- 10 decembrie 2024, 22:29
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, se așteaptă să fie arestat. „Presupun că se dorește spectacolul cătușelor în ceea ce mă privește”, consideră Georgescu, în ultimul său mesaj.
Călin Georgescu: „Dragii mei, bine v-am regăsit! Dincolo de cordialitati, nu este bine; nu este bine pentru noi, nu este bine pentru democrația din țară noastră, pentru democrația din Europa și, desigur, din întreagă lume. Suntem în decembrie 1989 și simțim viforul dictaturii.
Sigur, ați auzit bine. în ultimele zile am reușit să ne întoarcem în urmă cu 35 de ani. Este frig și democrația a înghețat.
Presă nu mai este liberă, iar cei care sunt în presă și doresc să fie liberi lupta în tranșee. Cei din Clubul de Presă sunt amenințați de instituțiile statului cu închisoarea dacă își mai permit să vorbească măcar despre război în spațiul public.
Nici măcar discuțiile bazate pe un viitor previzibil, pe iminentă războiului în care riscăm să fim implicați nu mai sunt permise. E de neimaginat! Democrația este sfâșiată, presa, paralizată", a declarat Călin Georgescu.
Crede că vor să-l împiedice să candideze iar
Acesta spune că "monștrii" doresc să îl aresteze.
"Când nu găsește ceva despre un om corect, știm ce face Sistemul: fabrică și inventează probe. Presupun că se dorește spectacolul cătușelor în ceea ce mă privește.
Mai țineți minte plimbările de compromitere a unor persoane publice în regimul DNA de vârf? Plimbau politicienii sau oamenii de afaceri cu cătușe, îi decimau public.
Sistemul asta face și asta făcea permanent: îți punea pecetea de corupt, de hoț, de strigoi și după aceea te elibera. Cineva făcea o plângere mincinoasă și acela era dosarul lor, suficient cât să joace spectacolul morbid al eutanasiei de imagine a unui om.
Ei bine, acele vremuri au revenit, pentru că vor să ascundă planurile lor malefice, prin denigrarea mea, conform scenariului pe care vi l-am descris mai sus: arestarea, împiedicarea unei noi candidaturi, dezintegrarea mea umană.
Da, aceștia sunt ei. Așa arată pericolul pentru toți, așa arată monștrii pe care îi avem în jurul nostru", mai spus Călin Georgescu.