Călin Georgescu, oprit de Biserică în Vaslui. Episcopia Hușilor a respins orice eveniment politic în lăcașurile de cult

Călin Georgescu, oprit de Biserică în Vaslui. Episcopia Hușilor a respins orice eveniment politic în lăcașurile de cultCălin Georgescu. Sursă foto: captură video

Călin Georgescu, candidat la alegerile prezidențiale din 2024, a fost prezent, sâmbătă, în județul Vaslui, unde a mers în piața agroalimentară din localitatea Codăești. Acesta a stat de vorbă cu comercianții, a apreciat produsele locale și a dat autografe.

Vizita a fost întâmpinată de câteva sute de persoane, iar unii dintre participanți au scandat mesaje de susținere.

Vizita de la Codăești, anunțată pe Facebook

Prezența lui Călin Georgescu la Codăești fusese anunțată pe pagina sa de Facebook. În mediul online a circulat însă și un program neoficial care includea mai multe opriri în județul Vaslui.

Potrivit acestui program, Georgescu ar fi urmat să meargă la statuia lui Ștefan cel Mare de la Băcăoani, la o biserică din comuna Lipovăț, la o fabrică de mobilă și la Târgul Meșterilor Populari din Parcul Copou.

Reprezentanții fabricii de mobilă au anunțat că vizita nu va avea loc, iar reprezentanții Episcopiei Hușilor au precizat că nu a fost aprobată nicio întâlnire cu caracter politic într-un lăcaș de cult din comuna Lipovăț.

Episcopia Hușilor: „Nu este permisă niciun fel de coabitare între credință și politică”

Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Hușilor, Cosmin Gubernat, a declarat pentru AGERPRES că instituția nu a primit și nu a aprobat nicio solicitare pentru organizarea unui eveniment politic în bisericile din Parohia Lipovăț.

Călin Georgescu

Călin Georgescu. Sursă foto: captură video

„Episcopia Huşilor nu a primit nicio solicitare, nu a aprobat şi nu va aproba niciodată organizarea niciunui eveniment sau întâlnire cu caracter politic, asociat unor persoane sau formaţiuni politice, în cadrul lăcaşurilor de cult din Parohia Lipovăţ, ca de altfel în nicio biserică sau mănăstire din eparhie”, a declarat Cosmin Gubernat.

Potrivit reprezentantului Episcopiei, biserica și ansamblul parohial sunt destinate activităților liturgice, cultural-misionare și social-filantropice. Evenimentele care nu se încadrează în aceste categorii nu pot fi organizate în interiorul ansamblului parohial.

„Nu este permisă niciun fel de coabitare între credinţă şi politică, în spaţiul sacru al bisericii, care este destinat exclusiv trăirii credinţei”, a mai transmis purtătorul de cuvânt.

Episcopia nu permite nici filmări sau fotografii fără aprobare

Cosmin Gubernat a precizat că nici filmarea sau fotografierea în lăcașurile de cult nu sunt permise fără acordul Centrului Eparhial. Potrivit acestuia, astfel de activități sunt aprobate doar în situațiile în care este pus în valoare patrimoniul liturgic și arhitectural-istoric.

„Aceasta deoarece lăcaşul de cult este un spaţiu liturgic sfinţit, iar nu unul civil. Episcopia Huşilor nu a oferit şi nu va oferi niciun acord în acest sens”, a declarat reprezentantul Episcopiei Hușilor pentru AGERPRES.

El a făcut referire și la Regulamentul Autorităților Canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, care prevede că nu este permisă „folosirea în scopuri politice a persoanelor, spațiilor, slujbelor sau însemnelor bisericești”.

Același regulament interzice, potrivit reprezentantului Episcopiei, „participarea preotului la manifestaţii neautorizate de Biserică, constituirea sau participarea în organizaţii de tip sindical, cu caracter politic”.

Astfel, Episcopia Hușilor a precizat că nu a aprobat și nu va aproba organizarea unor întâlniri sau evenimente cu caracter politic în lăcașurile de cult din eparhie.