Calificarea la Mondiale, în pericol

Calificarea la Mondiale, în pericol

Din 1987, când a fost înființată Cupa Mondială de rugby, echipa națională a României a fost prezentă la fiecare ediție.

Șansele pentru participarea la turneul final din 2011, din Noua Zeelandă, s-au redus însă drastic sâmbătă, în Cupa Europeană a Națiunilor (CEN), când „stejarii” au pierdut, pe teren propriu, în fața Portugaliei, scor 21- 22, la ultima fază de joc a meciului. În acel moment, tricolorii conduceau cu 21-15, dar portughezii au reușit un eseu, care a și fost transformat, ceea ce le-a adus portughezilor șapte puncte și victoria. „Păcat. Îmi pare rău”, a spus, citat de www.rugby.ro, Alexandru Manta, autorul unui eseu pentru România.

Celelalte puncte ale „stejarilor” au fost reușite de Cătălin Fercu (un eseu) și Petre Mitu (trei lovituri de pedeapsă și o transformare). În a doua partidă din această etapă, Georgia a învins Rusia, scor 29-21. Echipele clasate pe primele două locuri la CEN se vor califica direct la Cupa Mondială din 2011, iar selecționata de pe locul trei va intra la baraj. România urmează să joace în returul competiției, dar partidele n-au fost încă stabilite.

Clasament

Ne puteți urmări și pe Google News