Cât de periculos e să renunți la banii cash. Explicațiile unui economist

Cât de periculos e să renunți la banii cash. Explicațiile unui economistBani. Sursa foto: Captură video

Problemele tehnice care au afectat aplicația Revolut pe 20 octombrie 2026 au readus în discuție importanța pe care o au banii în numerar ca soluție de rezervă pentru situațiile în care serviciile financiare digitale nu pot fi utilizate.

Banii în numerar, buni când apar probleme pe internet

Economistul Christian Năsulea recomandă păstrarea unei rezerve de bani cash și avertizează asupra riscurilor dependenței exclusive de sistemele online.

Mai mulți utilizatori Revolut au raportat dificultăți în accesarea conturilor, efectuarea schimburilor valutare și realizarea transferurilor bancare. De asemenea, unii clienți nu au putut efectua plăți cu cardul sau retrageri de numerar.

„Lecția pe care trebuie să o învățăm după incidentul de luni este că trebuie să avem o rezervă de numerar acasă. Mi se pare că nu ar trebui să permitem niciodată dispariția cash-ului”, a declarat Christian Năsulea.

Riscurile de atacuri hibride

Economistul a invocat inclusiv riscurile asociate atacurilor hibride și altor amenințări care pot afecta funcționarea serviciilor digitale.

În opinia sa, probleme similare pot apărea și în cazul băncilor tradiționale, deoarece defecțiunile sistemelor informatice nu sunt specifice instituțiilor care funcționează exclusiv online.

„Din moment ce problemele înregistrate de Revolut au fost la sistemele informatice, același lucru s-ar fi întâmplat și la ING sau Banca Transilvania”, a explicat acesta.

Revolut

Revolut. Sursa foto: AI

Închiderea băncilor face banii cash și mai importanți

Năsulea a atras atenția și asupra reducerii numărului de sucursale bancare din România. Potrivit economistului, digitalizarea a permis instituțiilor financiare să își reducă semnificativ costurile de funcționare, însă diminuarea rețelelor fizice limitează alternativele disponibile clienților atunci când serviciile online nu funcționează.

Totuși, economistul consideră că sucursalele vor continua să aibă un rol important, cel puțin în viitorul apropiat. O parte a populației, în special persoanele în vârstă, preferă să discute direct cu un angajat pentru a-și rezolva problemele bancare.

Năsulea a subliniat că nu se știe dacă generațiile obișnuite cu serviciile digitale vor continua să prefere exclusiv interacțiunea online pe măsură ce înaintează în vârstă.

Incidentul Revolut readuce astfel în atenție utilitatea unei rezerve de numerar și necesitatea existenței unor alternative atunci când accesul la serviciile financiare digitale este întrerupt.