Calendar Ortodox, 3 August. Sfânta Cuvioasă Teodora

Calendar Ortodox, 3 August. Sfânta Cuvioasă Teodora

Marți, 3 august, este pomenită Sfânta Cuvioasă Teodora din Tesalonic. Cuvioasa a fost născută într-o familie de oameni credincioși și a fost crescută în spiritul credinței creștine. Potrivit credinței, ea a fost căsătorită de părinți și a născut o fată.

După ce a rămas văduvă, Sfânta Cuvioasă Teodora s-a retras la mănăstirea de fecioare, iar fiica sa s-a tuns în rânduiala monahicească.

După moartea sa au avut loc mai multe minuni. După mulți ani de la moartea sa, toți credincioșii care mergeau la mormântul său aveau să vadă o mare minune. Ea se mișca de parcă era vie. Miros de mir venea din sfintele ei moaște și minunile continuau: orbii vedeau, bolnavii se vindecau.

Rugăciune către Sfânta Teodora

Ne puteți urmări și pe Google News

„Sfântă Teodora, izorâtoare de mir și mare făcătoare de minuni, la vreme de necaz la tine alergăm cu zdrobire de inimă, știind că mult i-ai ajutat pe toți cei care ți-au cerut ajutorul cu credință. Cum ai binecuvântat încă din timpul vieții Mănăstirea Sfântul Ștefan, așa binecuvintează toate mănăstirile și schiturile ortodoxe, pe toate monahiile și pe toți monahii, și pe toți cei începători în viața monahală, ca să rămână statornici pe calea cea îngustă pe care au pornit.

Tu, care te-ai folosit de sfințenia duhovnicului tău, ajută-i pe toți preoții să fie păstori pricepuți ai turmelor pe care le păstoresc. Roagă-te sfântă, pentru toți ierarhii Bisericii lui Hristos, să rămână în dreapta credință, și să o mărturisească fără teamă la vreme de prigoană sau rătăcire.

Ai grijă de toate familiile creștine, de toți părinții și de copiii lor. Îndepărtează de la ei toată tulburarea, toată ispita, toată cearta. Vezi șovăiala tinerilor care nu știu unde le e locul, în lume sau în mănăstire, și roagă-te pentru ei, ca să își înțeleagă chemarea, și să facă întru toate voia lui Dumnezeu. Așa cum pe fiica ta, Sfânta Teopisti ai ajutat-o să urce pe scara virtuților, așa ajută-ne și pe noi, că greu e războiul care ne stă înainte.

Povățuiește-ne pe calea smereniei, pe calea rugăciunii și a nevoinței. Alungă de la noi pe necuratul diavol, care vrea să ne facă de rușine, aruncându-ne în tina păcatului.

Fii în fața inimilor noastre ca o icoană vie, Sfântă Teodora, ca ducând noi lupta cea bună, să ne învrednicim de raiul cel gătit sfinților, și de bucuria Împărăției Cerurilor, pe tine să te lăudăm, iar Dumnezeului Cel în Treime lăudat, să Îi aducem slavă și închinăciune în vecii vecilor. Amin.”

Sfinții pomeniți pe 3 august

Marți, 3 august 2021, sunt pomeniți mai mulți sfinți: Sfânta Cuvioasă Teodora din Tesalonic; Sfântul Cuvios Isaachie; Sfântul Cuvios Dalmat; Sfântul Cuvios Faust; Sfânta Salomeea, mironosița.

Sfântul Isachie este cinstit aparte pe 30 mai. Este sfântul care a luptat pentru înapoierea bisericilor ortodoxe luate de arieni. Înainte de a trece la cele veșnice, Sfântul Isachie l-a numit stareț pe ucenicul sau, Dalmat. Acesta a fost ostaș în armata imperială a împăratului Teodosie cel Mare.

Dalmat și-a părăsit soția și copiii și a viețuit în obștea Cuviosului Isachie, împreună cu fiul sau, Faust. Dalmat s-a dat pe sine unei aspre postiri, încât ajungea să nu mănânce nimic timp de 40 de zile. A fost unul din Părinții prezenți la al treilea Sinod Ecumenic, ținut în anul 431, la Efes, unde a luptat împotriva învățăturii lui Nestorie care susținea că Fecioara Maria este născătoare numai de om. Faust, fiul lui Dalmat, i-a fost sprijin în toate tatălui sau. A trecut la cele veșnice în obștea în care a intrat împreună cu Dalmat, potrivit CrestinOrtodox.ro.