Evenimentul Zilei > Social > Calendar Creștin Ortodox, 28 noiembrie. Românii îl sărbătoresc pe Sfântul Cuvios Ștefan cel nou
Calendar Creștin Ortodox, 28 noiembrie. Românii îl sărbătoresc pe Sfântul Cuvios Ștefan cel nou

Calendar Creștin Ortodox, 28 noiembrie. Românii îl sărbătoresc pe Sfântul Cuvios Ștefan cel nou

Duminică, 28 noiembrie, ni-l aduce ca sărbătorit pe Sfântul Cuvios Ștefan cel Nou. Acesta s-a născut la începutul secolului al VIII-lea, în Constantinopol. De mic a fost învățat despre fiecare sfânt prăznuit în Biserică, iar la vârsta de 16 ani s-a călugărit.

Părinții Sfântului Cuvios Ștefan au decis să îl ducă la vârsta de 16 ani la mănăstire, acolo unde a fost primit într-un mod deosebit de către Cuviosul Ioan, văzătorul cu duh. atunci când băiatul a intrat în Biserică, acesta i-a spus „Să te binecuvinteze pe tine Dumnezeu, fiule, și să te facă vas de alegere”. Apoi, Cuviosul Ioan s-a îndreptat către părinții copilului și le-a spus „Într-adevăr s-a odihnit Duhul lui Dumnezeu peste copilul acesta”.

Sfântul Ștefan cel Nou a avut parte de multe nevoințe, iar în cele din urmă, la vârsta de 42 de ani, el se retrage într-o chilie extrem de mică. Cei care au vizitat locul de odihnă al Sfântului au susținut că acesta aduce mai degrabă cu un mormânt și nu cu o chilie. Din Sinaxar aflăm că „aici petrecea, vara arzându-se și iarna înghețând; iar sub îmbrăcăminte avea trupul încins cu fiare și de la umeri până la mijloc era înconjurat cu altă cingătoare de fier pironit de amândouă părțile și pe sub brațe cu altă cingătoare de fier. Îmbrăcămintea o avea din piele și chiar sfântul culion și analavul cel purtător de cruci, asemenea și sfințita mantie a chipului monahicesc”.

Sfântul Ștefan cel Nou este ucis pentru că nu s-a lepădat de credința cea adevărată

În perioada împăratului Constantin Copronim (741-775), creștinii care cinsteau icoanele erau persecutați, iar sfintele icoane erau arse, fărmate sau îngropate. Sfântul Ștefan va lupta în această perioadă contra celor care declarau icoane un idol.

„A voi să reprezinți pe Hristos – afirmau iconoclaștii întruniți la sinodul de la Hiera – (Constantinopol) în anul 753 – nu se poate evita o dilemă; umanitatea este aceea care se exprimă prin imagine și se cade în nestorianism; dacă se pretinde el se pune accentul pe o reprezentare neîncarnată, asupra divinității lui Hristos, se cade în mod fatal în monofizitism. În definitiv – concludeau participanții la sinodul de la Hiera – adevăratul cult datorat lui Hristos și Sfinților consta în a reproduce imaginile lor în inimile noastre, a ne configura lor, prin imitarea vieții lor. În ce privește prezența lui Hristos, pe care icoana, prin natura sa, vrea să o creeze, ea trebuie căutată în Euharistie”. Însă, conoclastii nu cunoșteau sau nu vroiau să înțeleagă crezul dogmatic al Calcedonului și al Sinodului al VI-lea ecumenic, care formulaseră dogma unirii Ipostatice și a consecințelor acestei uniri.

Sfântul Ștefan cel Nou nu a vrut să se arate credincios împăratului, așa că a fost închis alături de alți 342 de monahi. Pentru că nu au fost împotriva sfintelor icoane, acestora li s-au tăiat ba mâinile, ba nasurile, ba aveau ochii scoși. Potrivit Sinaxarului „unii arătau urmele bătăilor celor neasemănate pe care le luaseră de la chinuitori, răni care nu se tămăduiseră încă, iar alții se arătau ca nu au păr, fiind tunși de păgânii arzători de icoane, și cei mai mulți aveau cinstita barbă unsă cu smoală și arsă”.

Tot astăzi, duminică 28 noiembrie, facem pomenirea:

– Sfinților Mucenici care au mărturisit împreună cu Sfântul Ștefan pentru sfintele icoane;

– Sfântului Mucenic Irinarh;

– Sfinților Mucenici Timotei și Teodor, Petru, Ioan, Serghie, Teodor și Nichifor,Vasile și Toma, Ierotei, Daniel, Hariton, Socrat, Comasie, Eusebie și Etimasie.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.