Calboreanu, „Vodă Ștefan” în dramaturgie și cinematografie. Povestea unui actor de legendă
- Florian Olteanu
- 19 iulie 2025, 23:47

Calboreanu, „Vodă Ștefan” în dramaturgie și cinematografie. Marele actor și-a legat numele de acest mare domnitor căruia i-a dat viață pe ecran. Vocea sa monumentală poate că a fost egalată de Gheorghe Cozorici.
George Calboreanu, ardeleanul care a trecut Munții
George Calboreanu s-a născut lângă Sibiu, la 3 ianuarie 1896. La 21 de ani, a intrat la Conservatorul Dramatic din București pe care l-a absolvit în 1919. A avut ca profesori și examinatori nume grele. C.I.Nottara, Mihai Sadoveanu, George Enescu. Profesorul care l-a pregătit a fost State Dragomir.
A debutat ca student, la Iași, sub conducerea profesoarei Aglae Pruteanu. Până în 1926, a jucat la Cluj, București, la Compania Bulandra. Anul 1926 a marcat debutul său oficial ca profesionist la Teatrul Național din București. A devenit societar al acestei instituții din 1928.
George Calboreanu - roluri mari în teatru și film
George Calboreanu l-a jucat pe Ștefan cel Mare. Era mic de statură, avea vocea caldă, cu accent moldovenesc. Marele actor imita foarte bine graiurile ardelean, moldovean, bănățean. Asta l-a ajutat enorm în filmele în care le-a jucat. În afară de Ștefan cel Mare, rolul care l-a consacrat, a jucat rolul lui Mihu în „Neamul Șoimăreștilor”. A mai fost și senatorul Varga în „Străinul”, film în care au debutat cinematografic Gheorghe Dinică și Ștefan Iordache.
Un alt rol memorabil, a fost rolul din „Setea”, al bătrânului proprietar care nu dorește să-și lase pământurile familiei sale și se luptă contra colectivizării. Acel film a fost filmul de debut al lui Ilarion Ciobanu care a abandonat IATC ca să joace în acest film.
Amintirile marelui actor Florin Piersic
Marele actor Florin Piersic urma să debuteze pe scenă într-o piesă despre Ștefan cel Mare. El juca rolul pârcălabului Grumază de la Cernăuți. Calboreanu era Ștefan cel Mare. Replica lui Piersic era singulară și scurtă..Când marele Ștefan întreba „Ce mai e, Grumază, pe la Cernăuți?”, Piersic trebuia să răspundă „Bună pace, Măria Ta!”.
Florin Piersic și-a amintit că înainte de a intra pe scenă, a mers la cabina maestrului și i-a spus că se simte emoționat că va juca cu el, că marele actor era „Dumnezeu pe pământ”. Actorul Florin Piersic și-a amintit că a rămas fără grai, când, părintește, Calboreanu ca Ștefan i-a dat replica.
Marele actor care i-a dat viață lui Ștefan cel Mare a murit pe 12 iulie 1986, la București, la 90 de ani.