Cafeaua verde este mai puţin prelucrată termic şi conţine polifenoli, substanţe cu efect antioxidant care feresc organismul de bolile canceroase.
Cauzele care duc la apariţia cancerului sunt încă o necunoscută pentru lumea medicală, însă specialiştii în nutriţie susţin că alimentele cu efect antioxidant protejează organismul. "Studiile făcute de specialişti au demonstrat că polifenolii sunt substanţe care se pare că protejează organismul de cancer prin efectul antioxidant", spune Mihaela Ionescu, nutriţionist la Institutul "Nicolae Paulescu" din Bucureşti.
Pe lângă fructele şi legumele proaspete, cafeaua conţine polifenoli care ţin cancerul departe.
Antioxidanţii "atacă" celula canceroasă
Metabolismul organismului afectat de cancer este unul anaerob, adică funcţionează în lipsa oxigenului, este mai lent şi generează radicali acizi. În acest context, antioxidanţii reduc efectele toxice.
"În fiecare zi, organismul nostru trebuie să lupte împotriva radicalilor liberi, precum stresul, poluarea sau alţi factori care distrug celulele organismului, iar antioxidanţii sunt componentele naturale care ne ajută să ne menţinem starea de sănătate şi reduc ceea ce numim stres oxidativ", explică Elena Casapu, specialist Nescafé în nutriţie.
Aceşti antioxidanţi încetinesc procesul metabolic al celulei canceroase, care în timp moare. Pe lângă polifenolii cu rol antioxidant, vitaminele liposolubile (A, E şi D) şi grăsimile bune Omega 3 protejează organismul împotriva cancerului şi pot fi procurate pe cale naturală din alimente. Polifenolii se găsesc în fructe (în special mere şi citrice), dar şi în legume (ardei gras, roşii, legume acrişoare).
Cafeaua verde este anticancerigenă
Studiile au dovedit caracterul anticancerigen al cafelei. Astfel, cei care beau cafea constant sunt mai puţin predispuşi la cancer datorită antioxidanţilor. "Principalii antioxidanţi din cafea sunt polifenolii, care reprezintă o parte importantă din cantitatea de antioxidanţi necesară organismului în cadrul unei alimentaţii echilibrate. Aceştia sunt absorbiţi rapid de corpul uman şi protejează organismul împotriva distrugerii celulelor", explică Elena Casapu.
Pe lângă polifenoli, grăsimile din cafea au şi ele un rol în prevenirea cancerului. Dintre cafele, cea verde e mai puţin prelucrată termic, are mai puţină cofeină şi conţine mai multe substanţe antioxidante, protejând mai bine organismul de cancer. "Recomand una-două ceaşti de cafea pe zi pentru a întări organismul împotriva cancerului", susţine nutriţionistul Mihaela Ionescu.
O cană de cafea de 200 de mililitri furnizează, în medie, aproximativ 400 miligrame de antioxidanţi, respectiv 160 miligrame de polifenoli. În plus, poate reduce nivelul stresului oxidativ într-o proporţie de până la 12%-16%, datorită conţinutului de cafea verde.
Atenţie însă la cantităţile mari de cofeină, pentru că pot duce la tahicardie, creşterea tensiunii arteriale, emotivitate mai mare, insomnie sau chiar la infarct.
"Recomand una-două ceşti de cafea pe zi pentru a întări organismul împotriva apariţiei cancerului. Cafeaua verde este mai naturală.", MIHAELA IONESCU, medic nutriţionist