Cadavrul lui Kim se întoarce în Coreea de Nord

Cadavrul lui Kim se întoarce în Coreea de Nord

Malaysia și Coreea de Nord au anunțat joi, 30 martie, că au reușit să rezolve puternicul conflict diplomatic apărut între ele după otrăvirea la Kuala Lumpur a fratelui după tată al lui Kim Jong-un.

Cadavrul lui Kim Jong-nam, rămas la Kuala Lumpur de la asasinatul din 13 februarie, a fost predat autorităților nord-coreene la cererea familiei sale, a declarat premierul malaysian Najib Razak.

De asemenea, nouă cetățeni malaysieni, pe care Phenianul îi împiedica să iasă din Coreea de Nord, au primit permisiunea să se întoarcă în Malaysia.

Și nord-coreenii blocați în Malaysia vor putea să plece acasă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acest acord, după cum anunță agenția oficială nord-coreeană KCNA, a fost încheiat în urma întâlnirilor ce au avut loc între cele două părți la Kuala Lumpur.

Agenția nord-coreeană vorbește de repatrierea unui „cetățean” nord-coreean, dar fiind că Phenianul nu a dorit să recunoască faptul că ar fi vorba de fratele lui Kim.

Premierul malaysian a declarat că ancheta în privința asasinatului va continua.

Kim Jong-nam a fost otrăvit în holul aeroportului internațional din Kuala Lumpur.

Două femei, o indoneziană și o vietnameză, au fost inculpate pentru asasinarea lui. Potrivit poliției malaysiene, ele au mânjt fața lui Kim cu un produs ce conținea VX, un agent neurotoxic dintre cele mai puternice.