Un cadavru căzut din cer. „Era sânge peste tot!” Enigma oribilă de lângă aeroport

Un cadavru căzut din cer. „Era sânge peste tot!” Enigma oribilă de lângă aeroport

Enigmă oribilă de lângă aeroportul Heathrow. Un cadavru căzut din cer a fost descoperit într-o grădină din sudul Londrei.

Un cadavru descoperit într-o grădină din sudul Londrei ar fi al unui pasager clandestin care a căzut din compartimentul trenului de aterizare al unui avion al companiei Kenya Airways, a informat poliţia metropolitană, transmite dpa. Poliţia încearcă să identifice cadavrul, despre care se crede că ar fi al unui bărbat, după ce a fost descoperit la o adresă rezidenţială din Clapham.

”În acest stadiu, poliţia crede că bărbatul era un pasager clandestin care a căzut de pe trenul de aterizare al unei curse Kenya Airways care zbura spre aeroportul Heathrow”, a comunicat poliţia londoneză.

Agenţia Press Association (PA) a citat un vecin potrivit căruia corpul ”a aterizat la un metru distanţă” de un bărbat care stătea la soare în curtea din spate.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Am auzit un ″poc″⁣, am urcat la etaj să mă uit pe fereastră‘, a povestit vecinul. ‘(Cadavrul) era complet îmbrăcat. M-am uitat mai bine şi am văzut sânge peste tot, pe gardul grădinii”, a continuat el.

”Capul lui nu arăta bine. Mi-am dat seama imediat că a căzut”, a mai spus vecinul, potrivit căruia o persoană care urmărea avionul a văzut căderea.

Conform poliţiei, decesul nu este considerat unul suspect, o anchetă urmând să stabilească ‘toate circumstanţele’ în care s-a produs incidentul.

În 2015, un cadavru a fost găsit pe acoperişul unei clădiri de birouri din sud-vestul Londrei. Se crede că trupul era al unui pasager clandestin căzut dintr-un avion al British Airways venind din Africa de Sud.