Cada de baie open space este probabil una dintre cele mai îndrăznețe forme de personalizare a casei, dar care creează senzația de propriul spa chiar în dormitor. Dacă spațiul permite amplasarea ei, un astfel de decor avangardist nu este nici complicat de realizat și nici foarte costisitor.
Imaginați-vă finalul unei zile friguroase, petrecut într-o cadă plină cu apă fierbinte, emanând arome de flori tropicale. În același timp puteți să urmăriți un film bun la televizor, ca la final să săriți în pijamale și direct în așternuturile moi ale patului. Pare un vis frumos, iar acum el poate deveni realitate.
Mii de ani s-au scurs de la primele concepte de spa, printre care se afla și cada din dormitor. Dar nu are rost să ne pierdem în detalii istorice, pentru că prezentul ne oferă soluțiile perfecte.
Parchetul rezistă?
Cada și scurgerea ei trebuie organizate încă de la construcția locuinței sau de la o renovare mai amplă. Este de preferat ca țevile să fie din cupru sau alt aliaj dur, rezistent, pentru a suporta o încăpere cu trafic mai intens. Evident, baia inițială trebuie păstrată pentru restul obiectelor sanitare care impun intimitate cât și pentru existența unui duș util în zilele în care sunteți pe grabă. Cada plasată în camera de somn are rol de relaxare, este mai mult un moft, utilitatea ei contra cronometru nefiind una ideală.
Parchetul și zonele din împrejurul căzii se pot deteriora de la apă și umezeală, de aceea este ideal să folosiți covorașe absorbante sau să fie montată pe un melanj de gresie. Mai există pe piață și un lac-tratament pentru sigilarea parchetului împotriva umezelii, însă doar un specialist al firmelor distribuitoare vă poate recomanda lacul potrivit pentru podeaua dumneavoastră.
Abur în toată casa?
Unele locuințe care au optat pentru acest tip de minispa au în dotare și sistem de filtrare, uscare și recirculare a aerului, însă un simplu geam e suficient să readucă nivelul de umezeală a aerului la un nivel normal. De asemenea, puteți utiliza și un aparat clasic de dezumidificare, discret și foarte eficient.
Se poate renunța la ea?
Dacă în viitor decideți că aveți nevoie de mai mult spațiu în dormitor sau doriți pur și simplu să renunțați la cada din dormitor, dezafectarea ei se face simplu, prin anularea conductelor de apă și de scurgere, lăsându-le funcționale doar pe cele aflate în baie.
Vreți să testați înainte?
Puteți avea experiența aceasta în foarte multe hoteluri și pensiuni din Europa, în special în Franța. Deci dacă doriți să vă convingeți că e o alegere potrivită pentru dumneavoastră, puteți petrece câteva zile într-un astfel de dormitor, în următoarea vacanță.