Netanyahu se teme de spioni.Cabinetul de securitate israelian își ține ședințele într-un buncăr subteran

Netanyahu se teme de spioni.Cabinetul de securitate israelian își ține ședințele într-un buncăr subteran

Cabinetul de Securitate a Israelului, un grup de miniștri care au atribuții în sfera securității naționale, condus de premierul Benjamin Netanyahu, și-a început reuniunile săptămânale într-un buncăr subteran securizat aflat în Ierusalim, conform unor reportaje difuzate marți de presa israeliană.

Locul respectiv, cunoscut sub numele de "Centrul Național de Management", a fost folosit pentru prima dată de Cabinetul de Securitate în 2011, pentru a repeta un scenariu de situație de criză la nivel național. Adăpostul a fost săpat sub complexul guvernamental din Ierusalim și include atât încăperi de locuit, cât și centre de comandă. Se pare că decizia a fost luată în contextul creșterii tensiunilor cu Iranul. Luna aceasta, Israelul a acuzat Iranul de lansarea unor rachete din Siria către Înălțimile Golan. Israelul a răspuns cu cele mai intense atacuri aeriene din Siria, de la începutul războiului civil în această țară, în anul 2011. Reuniunile Consiliului, ținute până acum mai ales la biroul Primului Ministru, în Ierusalim, sunt ținute oricum, în general, fără ca publicul să știe precis locul lor de desfășurare. "Miniștrii ne-au spus că unul dintre motivele principale pentru această decizie este dorința domnului Netanyahu de a încerca și mai mult să prevină scurgerile de informații, precum și din cauza temerilor cu privire la încercări de spionaj ale unor entități străine ostile", susține postul TV Channel 10 din Israel. Grupul de 11 miniștri a avut deja un număr de întâlniri în centrul respectiv, iar trei ședințe săptămânale vor avea loc în buncăr, conform unei surse mass media. Următoarea reuniune din centru va avea loc miercuri, conform aceleiași surse.

 

Ne puteți urmări și pe Google News